Jenant! Ticau de la AFIR se lauda ca a atras fonduri UE de 2 euro/ taran din judetul Iasi

1855

@ Aflam dintr-o postare pe Facebook a prefectului Marian Serbescu ca  Oficiul Judetean pentru Finantarea Investitiilor Rurale a platit anul trecut autoritatilor si fermierilor ieseni 800.000 euro adica 8.600 pentru fiecare comuna, circa 2 euro pentru fiecare iesean din mediul rural, fonduri pentru ”dezvoltare” iar asta ar trebui inregistrat la capitolul realizari  @ Asta in conditiile in care prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020, Romania are la dispozitie fonduri de circa 15 miliarde euro iar gradul de absorbtie este de sub 50 la suta

Acum este mai mult decat clar ca acesti politruci deveniti birocrati, directori la stat, au pierdut simtul realitatii. Astfel, aflam dintr-o postare a prefectului Marian Serbescu ca a participat ieri la prezentarea bilantului activitatii  Oficiului Judetean pentru Finantarea Investitiilor Rurale (OJFIR) condus de Eugen Ticau si ca in anul 2018 aceasta institutie a efectuat plati de 800.000 euro si mai mult decat atat acesta ar trebui sa fie un motiv de lauda. Asta in conditiile in care in judetul Iasi sunt 93 de comune, 2 municipii si 3 orase. Dar OJFIR, dupa cum ii este si denumirea, trebuie sa sustina cu fonduri europene,  numai dezvoltarea satelor din 93 de comune. „Am participat astazi, la noul sediu OJFIR, la prezentarea bilanțului activitații desfasurate de instituție in anul 2018. Pentru anul financiar 2018, OJFIR Iasi a depasit cu peste 800.000 euro ținta de plați stabilita, clasandu-se din acest punct de vedere intre primele trei oficii județene din țara. De munca acestor angajați depinde ca fondurile europene alocate mediului rural din județul Iasi sa ajunga la destinatari, iar agricultura județului sa se dezvolte si sa contribuie fundamental la modernizarea satului romanesc. Felicitari tuturor angajaților de la OJFIR Iasi si mult succes in anul 2019″, scrie prefectul in  postarea sa pe Facebook.

Nici macar un euro pe cap de locuitor la comunele mari

Un calcul matematic simplu arata  o medie de  8.600 euro pe fiecare comuna adica nici macar 1 euro pe cap de locuitori daca ne referim la unitati administrative mari precum Belcesti sau Deleni. Daca ne referim la media pentru judetul Iasi care are 800.000 de locuitori dar jumatate locuiesc in zona urbana, atunci OJFIR a platit 2 euro pe cap de locuitor pentru dezvoltarea zonei rurale si asta ar trebui sa fie un motiv de lauda. Dupa cum se poate afla tot din comunicatul prefectului institutia condusa de Ticau este pe ”locul 3 in tara”. Asta deoarece si la nivel national situatia este dezastruoasa iar cifrele pe care le prezentam mai jos sunt preluate chiar de pe site-ul Ministerului Agriculturii. Pentru noul Program National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020, Romania are la dispozitie circa 15 miliarde euro dar si la nivel national pana acum gradul de absorbtie este de sub 50 la suta, mai exact 48 la suta, adica 7,6 miliarde euro din care cea mai pare parte reprezinta subventiile pentru suprafata si pentru animale  acordate prin APIA.

Noul sediu al OJFIR Iasi se afla pe strada Pantelimon Halipa nr. 3, vis a vis de Spitalul de Recuparere si Baile Purcica. OJFIR are misiunea ca prin fondurile PNDR sa-i ajute pe taranii ieseni sa-si cumpere utilaje, sa-si mareasca fermele, sa infiinteze plantatii noi si performante etc.

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.