Astă-i ‘’șmecherul’’ arestat de DNA. A păcălit o doctoriță de 100.000 euro

1211
Vlad Constantin Mircea
Vlad Constantin Mircea

@ Individul se numește Mircea Constantin Vlad și are 32 de ani @ Acesta a încasat de la o doctoriță suma de 100.000 euro, după ce i-a promis că va interveni pe lângă funcționarii primăriei să-i vândă un spațiu pentru amenajarea cabinetului medical @ Unui ieșean acesta i-a luat 15.000 euro să-l pună șef la un spita

Mircea Constantin Vlad, individul acuzat de DNA Iași că ar fi încasat peste 100.000 euro pentru a-i vinde unei doctorițe un spațiu pentru amenajarea unui cabinet medical și pentru a numi un ieșean pe o funcție de conducere într-un spital, a fost plasat de judecători în arest la domiciliu. Mircea Constantin Vlad are 32 de ani este născut la Roman dar are domiciliul în comuna Erbiceni, județul Iași. La alegerile locale a făcut campanile electoral pentru candidații AUR din Erbiceni și a făcut parte și din biroul electoral local, desemnat de aceiași formațiune politică. Conform unui comunicat DNA, persoanele păcălite au calitatea de martor în dosar. Portalul instanței arată că martorii sunt medicul alergolog  Ilinca Teodora Popescu, cea care ar fi vrut să cumpere de la primărie un spațiu pentru amenajarea unui cabinet medical. ‘’Inculpatul M.C.V. ar fi pretins de la o persoană (martor), în mod direct, pentru sine, suma totală de 42.270 de euro și 277.149 lei, pe care ar fi primit-o în mai multe tranșe, atât în numerar, cât și prin transfer bancar, în perioada 14 decembrie 2023 – 13 iulie 2024, lăsând să creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Iași cu atribuții în vânzarea spațiilor cu destinația de cabinete medicale și că îi va determina pe aceștia, în schimbul unor sume de bani, să îndeplinească acte ce intră în atribuțiile lor de serviciu, respectiv să îi vândă martorei două spații pentru amenajarea cabinetului medical, la prețuri subevaluate’’, se arată în comunicatul DNA.

Celălalt martor se numește Alexandru Dan Bucătariu. ‘’Pe de altă parte, în perioada 26 aprilie – 13 iulie 2024, inculpatul ar fi pretins și primit de la aceeași persoană (martor), în mod direct, în mai multe tranșe, pentru sine, suma totală de 15.600 de euro, lăsând să creadă că, prin influența pe care o are pe lângă managerul unui spital din Municipiul Iași și a funcționarilor publici cu atribuții în organizarea unui concurs de ocupare de funcții de conducere, îi va determina pe aceștia să o numească pe un post de conducere la spitalul respectiv’’, a mai arătat DNA.

Șmecher reținut de DNA Iași pentru o spagă de 100.000 euro. A promis că pune șefi în spitale

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.