@ Curg achitările în dosarele instrumentate de cuplul procuror Cristina Chiric – polițist Ciprian Țurcanu de la DNA Iași @ Ieri a fost achitat Petru Avram fostul director al Administrației Bazinale Ape ”Prut Bârlad” în dosarul în care a fost trimis în judecată deoarece ar fi angajat două persoane prin detașare @ Judecătorii au constatat pur și simplu că Avram nu a făcut nimic ilegal și mai mult decât atât nu a adus nici un prejudiciu instituției
Deja statul a plătit despăgubiri fostului primar din Hârlău, Constantin Cernescu și fostului șef al poliției orașului, Dumitru Simionescu din caua abuzurilor făcute de acest cuplu de anchetatori de la DNA Iași, procuror Cristina Chiric – polițist Ciprian Țurcanu. Dosarul de la Hârlău a fost ancheta cu cele mai multe achitări din istoria DNA Iași. Ieri a fost achitat Petru Avram fostul director al Administrației Bazinale Ape ”Prut Bârlad”. Anterior au mai fost achitați și alți inculpați trimiși în judecată de cei doi. Este vorba printre alții de Elena Toma fostul viceprimar al comunei Ciurea (dosar de fraudă cu fonduri europene) Vasile Gabriel Carlescu, functionar la Serviciul Public Comunitar de Evidenta a Persoanelor Scanteia, a fost trimis in judecata de DNA Iasi pentru o luare de mita constand in 50 de lei și a fost pus în libertate afaceristul Florin Țepușă, săltat de cei doi pentru a-l scăpa de pușcărie pe interlopul Valter Tănase. În dosarul lui Dumitru Buzatu instrumentat de asemenea de cei doi, instanța a eliminate probe grele din dosar deoarece au fost obținute ilegal. Pe Mihai Chirica l-au plasat sub control judiciar în dosarul în care reprezentanți ai municipalității au fost trimiși în judecată deoarece au edificat ilegal o clădire ridicată de afaceristul Gheorghe Cheșcu în Tătărași. Controlul judiciar a fost ridicat de instanță. De asemenea a mai fost achitat Sergiu Anton, fostul șef al Poliției Rutiere Vaslui trimis în judecată pentru activități incompatibile cu funcția. Exemplele pot continua.
Avram nu a încălcat Legea
Cert este că nu-i oprește nimeni, și nu vor fi trași niciodată la răspundere deși distrug niște destine formulând niște acuzații fără fundament. În cazul lui Petru Avram s-a constatat că acesta nu a încălcat nici o lege atunci când a decis să-i aducă să lucreze la ABA Prut Bârlad pe Simona Elena Burlacu (fostă Iancu) și Stelian Mețler. ’’Instanța a constatat în urma audierii martorilor angajați ai ABA Prut-Bârlad că la această instituție era o lipsă de personal, fiind dificil să se asigure inclusiv turele de noapte la Serviciul situații de urgență. Prin urmare, demersurile inculpatului Avram Petru pentru acoperirea deficitului de personal, inclusiv prin detașări erau în favoarea instituției pe care o conducea și nu în defavoarea acesteia. Cu privire la atribuțiiile Comitetului de direcie al AB Prut-Bârlad în procedur de detașare, astfel cum rezultă din art.8 din Regulament comitetul trebuia să se pronunțe exclusiv în cazul angajărilor, a modificărilor de natură salarială ori a modificărilor din structura de personal nu și în cazul detașărilor ori a delegărilor. Lispa discuțiilor formala în cadrul unei ședințe a Comitetului de direcție cu privire la detașările inculpaților Burlacu Simona Elena și Metler Stelian nu reprezintă o încălcare a Legii de către inculpatul Avram Petru. În ceea ce privește procedura urmată pentru datașare, instanța constată că Departamentul RURPA (departamentul resurse umane-n.r) a constatat indeplinirea cerințelor privind existența calificării sau specializării necesare ocupării postului așa cum sunt menționate în Anexa 3 a contractului colectiv de muncă’’, au arătat judecătorii.
De asemenea, judecătorii au demontat acuzațiile potrivit cărora Avram i-ar fi angajat ilegal pe cei doi după ce a avut o înțelegere cu șefii Primăriei comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, Gabriel Niga și Ana Boca, primar, viceprimar, respectiv secretar general de asemenea trimiși în judecată și achitați. ‘’ În ceea ce priveşte acceptul prealabil al inculpatului Avram Petru cu privire la detasarea inculpatilor Burlacu Simona-Elena şi Metler Stelian, ce ar reprezenta un act de complicitate esențial şi hotărâtor în angajarea ilegală a celor doi la Primăria Vatra Moldoviței, observăm că acesta nu poate fi avut în vedere la calificarea faptelor ca infracţiuni, întrucât acest aspect nu a fost dovedit prin niciun mijloc de probă. Astfel acuzarea porneşte de la o prezumţie, de la un fapt nedovedit, că între inculpatul Avram Petru şi ceilalţi inculpaţi ar fi existat înţelegeri prealabile cu privire la angajarea la Primăria Vatra Moldoviței şi apoi detaşarea la ABA „Prut-Bârlad” Iaşi. Nici în cursul urmăririi penale şi nici în cursul judecăţii nu s-a făcut dovada că inculpatul Avram Petru i-ar fi cunoscut pe ceilalţi inculpaţi, indiferent în ce calitate, că a purtat discutii ori directe, ori prin persoane interpuse, în vederea acceptării cererilor de detașare’’, au mai arătat judecătorii.
Au depus doar o cerere de angajare
Instanța i-a achitat și pe cei doi angajați Simona Burlacu Elena și Stelian Metler după ce a constatat că aveau studiile necesare să ocupe posturile pe care au fost detașați și nu li se poate ‘’imputa’’ decât faptul că au depus o cerere de angajare. Mai mult, cei doi se prezentau la lucru și își făceau datoria. ‘’Depunerea unor cereri de către persoane fizice la diferite instituţii ale statului nu sunt, în opinia instanţei, acte de înlesnire a comiterii vreunei infracţiuni având în vedere că aceste aspecte fac parte dintr-o procedură legală, administrativă, iar cererile urmează un traseu clar stabilit, în care inculpaţii din prezenta cauză nu au intervenit în vreun fel, lipsind orice probă în acest sens. Deciziile de angajare, iar ulterior de detaşare, au fost luate de persoanele îndreptăţite legal să procedeze în acest sens, iar probele administrate în tot cursul procesului nu dovedesc alte intervenţii ale celor doi inculpaţi asupra decidenţilor pentru a primi avizele favorabile de care aveau nevoie’’, se mai arată în sentință.
Constantin MAZILU
Au fost multe detașări la ABA Prut doar 2 au fost trimise în judecată, celelalte au fost clasate chiar dacă au urmat aceiași procedura.
Când ești mare hidrotehnist Musteața Gabi și directorul de facto al Apelor Române pe bazinul Moldovei și soția Musteata Olga este directoare economică a instituției, îți permiți să regizezi orice.
Musteata de ce au murit oamenii în inundații anul trecut în bazinul administrat de tine?
Nu se lucrează bine în familie?
Dar acuma 10 ani de ce au murit tot in Galati?
Chelnerița a plecat de tot, in toate sensurile iar profesionalismul tau se reflecta prin inundațiile din zona pe care o administrezi și prin regie de telenovele și sifonărie.
Și neamurile tale din ape declară ca ești Diabolic. 😈.