Punct în scandalul dintre un om de afaceri din Iaşi şi un avocat! Acuzaţiile de înşelăciune au picat! (EXCLUSIV)

819
limite-bani
limite-bani

@ Punct în scandalul dintre un om de afaceri din Iaşi şi un avocat @ Acuzaţiile de înşelăciune au picat @ Astfel, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au admis apelurile formulate în cazul lui Ionuţ Daniel Saviuc, dar afaceristul a scăpat de acuzaţiile de înşelăciune

Punct în scandalul dintre un om de afaceri din Iaşi şi un avocat! Acuzaţiile de înşelăciune au picat! Aşadar, recent, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au admis apelurile formulate în cazul lui Ionuţ Daniel Saviuc, dar afaceristul a scăpat de acuzaţiile de înşelăciune.

„Instanta admite apelurile. Încetează procesul penal, ca urmare a intervenirii prescriptiei răspunderii penale cu privire la inculpatul Saviuc Ionut Daniel, sub aspectul săvârşirii a 6 infracţiuni concurente de înşelăciune. Il obligă pe inculpat la plata către partea civilă SC Honda Trading România SRL a sumelor de 77.852 de lei reprezentând prejudiciul cauzat în cazul autoturismului contractat de I.L., 75.264 de lei, reprezentând cota de creantă care i s-a cedat de către persoana vătămată SC UniCredit Leasing Corporation IFN SA aferentă prejudiciului în cazul autoturismului contractat de SC Electro Univers SRL, 72.000 de lei reprezentând prejudiciul cauzat în cazul autoturismului contractat de M.C., 31.595 de lei daune materiale, reprezentând reprezentând prejudiciul cauzat în cazul vehiculului contractat de G.R.S,

către partea civilă SC UniCredit Leasing Corporation IFN SA a sumei de 75.264 de lei, reprezentând cota de 1 din creantă, care a rămas în propriul patrimoniu, aferentă prejudiciului în cazul autoturismului contractat de SC Electro Univers SRL, către partea civilă SC Omnibook SRL a sumei 14.350 de euro cu titlu de daune materiale, către partea civilă C.C.B. a sumei de 107.026 de lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă Cabinet Individual Avocat Patriche Radu Gabriel a sumei de 15.627 de lei, cu titlu de daune materiale. Definitivă”, au spus magistratii ieseni.

Afaceristul a scăpat de acuzaţii

Amintim că, iniţial, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus achitarea lui Ionuţ Daniel Saviuc, pe motiv că faptele nu există. Procesul omului de afaceri a început în urmă cu mai bine de trei ani. Procurorii au afirmat că, în urmă cu aproximativ şase ani, un cabinet de avocatură din județul Bacău ar fi fost prejudiciat de către administratorul firmei ieșene.

„În perioada februarie – martie 2014, în calitate de administrator al unei societăți comerciale aflată la acel moment într-o gravă criză financiară, cu ocazia vânzării / cumpărării unui autoturism, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust, inculpatul a indus și menținut în eroare persoana vătămată, prin reprezentantul legal R.G.P., direct sau prin interpus, cu privire la faptul că îi va fi transferat dreptul de proprietate asupra unui autoturism, determinând-o la încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare și încasându-se de la persoana vătămată suma de 15.627 de lei”, au mentionat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Ionuţ Daniel Saviuc şi-a susținut nevinovăţia

Oamenii legii au mai susținut că suma amintită reprezenta 20% din prețul total al vânzării autoturismului, ulterior emiterii unei facturi proforme emisă de societatea comercială. „Asta, fără a fi îndeplinită obligația de a se rezerva autovehiculul și de a se achita furnizorului/dealer-ului din București sumele de bani necesare în vederea obținerii vehiculului și cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 15.627 de lei. Audiat în cauză, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost cercetat”, au încheiat procurorii.

Avocatul băcăuan Radu Gabriel Patriche a susținut că ar fi fost păgubit cu suma amintită. Acesta a afirmat că ar fi vrut să cumpere un autoturism marca Honda Civic Sport, ar fi plătit avansul, dar ar fi fost dus cu vorba. De cealaltă parte, Ionuț Daniel Saviuc şi-a susţinut nevinovăţia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.