@ O femeie a fost acuzată că ar fi „ţepuit” case de amanet @ Până la urmă, aceasta s-a înţeles cu reprezentanţii caselor respective @ Astfel, Larisa Manuela Bejenariu a scăpat de acuzaţiile de înşelăciune
O femeie a fost acuzată că ar fi „ţepuit” case de amanet! Până la urmă, aceasta s-a înţeles cu reprezentanţii caselor respective! Astfel, Larisa Manuela Bejenariu a scăpat de acuzaţiile de înşelăciune.
„Instanta încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Bejenariu Larisa Manuela, cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (două acte materiale), ca urmare a împăcării cu persoanele vătămate SC Express Credit Amanet SRL şi SC Amanet Diamond Skorillo SRL. Constată stinsă acţiunea civilă în ceea ce o priveşte pe inculpata Bejenariu Larisa Manuela, ca urmare a împăcării cu persoanele vătămate”, au afirmat recent magistratii din cadrul Judecatoriei Iasi.

Acuzată că ar fi „ţepuit” case de amanet
Demn de remarcat este faptul ca sentinta emisa zilele trecute nu e definitiva, aceasta putand fi contestata. Procesul iesencei a inceput pe 16 august 2022. Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi au trimis-o in judecata sub acuzatia amintita.
„Pe 19 iunie 2020, inculpata s-a deplasat la punctul de lucru al casei de amanet, a cerut la probă gestionarei un lanț din aur de 14 karate ce era oferit spre vânzare și, profitând de neatenția acesteia, a înlocuit lanțul din aur cu unul din metal galben, fără valoare, creând un prejudiciu de 1.085 de lei. Pe 20 iunie 2020, având aceeaşi rezoluţie infracţională, inculpata a mers în incinta casei de amanet, a cerut gestionarei un lanț din aur pentru a-l proba și, profitând de neatenția acesteia, a înlocuit lanțul cu unul din metal galben, fără valoare, creând un prejudiciu de 660 de lei”, au afirmat anchetatorii ieseni.

S-au împăcat în cele din urmă
Magistratii ieseni au spus ca, pentru termenul din data de 5 iunie 2024, femeia a depus o declaraţie autentică, prin care ea şi persoana vătămată au arătat că înţeleg să se împace total, definitiv şi necondiţionat cu privire la infracţiunea pentru comiterea căreia inculpata a fost trimisă în judecată.
De asemenea, la termenul din data de 27 noiembrie 2024, ieseanca a depus o declaraţie autentică, prin care ea şi cealalta persoana vătămată au arătat că înţeleg să se împace total, definitiv şi necondiţionat cu privire la infracţiunea pentru comiterea căreia femeia a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul emis la data de 7 iunie 2022.
