A fost încătuşat deoarece era pus pe harţă în supermarket! Nu s-a potolit nici când a văzut oamenii legii!

278
Barbat cu mainile incatusate la spate
Barbat cu mainile incatusate la spate

@ Un ieşean a fost încătuşat deoarece era pus pe harţă @ Individul nu s-a potolit nici când a văzut oamenii legii @ Astfel, magistratii din cadrul Judecatoriei Harlau au admis propunerea de arestare preventiva formulata de anchetatori

Un ieşean a fost încătuşat deoarece era pus pe harţă! Individul nu s-a potolit nici când a văzut oamenii legii! Asadar, recent, magistratii din cadrul Judecatoriei Harlau au admis propunerea de arestare preventiva formulata de anchetatori. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Hârlău luarea măsurii arestării preventive față de o persoană, pentru o durată de 30 de zile, propunere admisă.

Față de aceasta s-a dispus în cursul zilei de 20.01.2025, prin ordonanță, punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii în concurs a trei infracţiuni de ultraj şi o infracţiune de tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Mana unui judecator cu un ciocanel
Mana unui judecator cu un ciocanel

Scandalagiu pus pe harţă

Conform anchetatorilor, pe 16/17.01.2025, în jurul orei 23:20, individul a tulburat ordinea şi liniștea publică prin violențele exercitate asupra unei persoane, în foișorul unui supermarket din comuna Erbiceni, provocând fuga a patru martori.

„Pe data de 16/17.01.2025, în jurul orei 23:40, i-a amenințat cu acte de violență şi cu moartea pe trei agenți de Poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, având asupra sa un cuțit, iar, ulterior, în jurul orei 01:50, a adresat amenințări cu violență şi cu moartea față de doi agenți de poliție, care l-au condus la Institutul de Psihiatrie Socola, din Iași”, au afirmat anchetatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.