Fratele lui Relu Fenechiu scapă de acuzaţia de ucidere din culpă! Un angajat al Engeko a murit, dar nimeni nu a fost găsit vinovat! (EXCLUSIV)

559
Lucian Fenechiu
Lucian Fenechiu

@ Fratele lui Relu Fenechiu scapă de acuzaţia de ucidere din culpă @ Astfel, după ce un angajat al firmei Engeko a murit, nimeni nu a fost găsit vinovat @ Totuşi, Engeko şi Lucian Fenechiu au fost obligaţi la plata unor despăgubiri de sute de mii de lei către rudele victimei

Fratele lui Relu Fenechiu scapă de acuzaţia de ucidere din culpă! Astfel, după ce un angajat al firmei Engeko a murit, nimeni nu a fost găsit vinovat!

„Instanţa încetează procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpata Engineering And General Constructing (Engeko) SRL a infracţiunii de ucidere din culpă, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Încetează procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul Fenechiu Lucian a infracţiunii de ucidere din culpă, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale”, au afirmat ieri magistratii din cadrul Judecătoriei Iaşi. Totuşi, cele două părţi trebuie să achite despăgubiri în valoare totală de 587.000 de lei.

Scapă de acuzaţia de ucidere din culpă!

De remarcat este faptul ca sentinta nu e una definitiva, aceasta putand fi contestata. Procesul lui Lucian Fenechiu (52 de ani) a inceput pe 22 octombrie 2021. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au menționat că Lucian Fenechiu a intrat în vizorul lor în urmă cu aproximativ 12 ani.

„Pe 24 august 2013, inculpatul L.F., în calitate de administrator al societății inculpate SC Engeneering And General Constructing Iași (fostă SC Fene Grup SA), angajator al persoanei vătămate C.V., nu a luat măsuri de protejare a golurilor din acoperișul unui imobil aflat în construcție, în stadiul realizării acoperișului, la punctul de lucru al firmei din municipiul Iași și a permis ca persoana vătămată să lucreze fără să fie echipată cu echipamentul de protecție specific lucrului la înălțime și fără a avea efectuat controlul medical periodic pentru anul 2013, ceea ce a dus la căderea în gol a persoanei vătămate aflate pe șantier”, au mentionat reprezentantii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Victima, moartă în urma căderii de la înălțime

Anchetatorii au adăugat că autoritățile au fost anunțate despre producerea incidentului deosebit de grav printr-un telefon la 112. La scurt timp, la fața locului a ajuns un echipaj medical, care a preluat victima și a transportat-o la spital.

„Pe 29 august 2013, în timp ce se afla internată în Spitalul Clinic de Urgență «Prof.dr. Nicolae Oblu», din Iași, persoana vătămată a decedat”, au încheiat reprezentantii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.