@ Orgii nebunatice au avut loc în buricul târgului @ Zeci de bărbaţi au trecut prin patul lor, dar, la un moment dat, oamenii legii au intervenit @ Astfel, recent, judecatorii din cadrul Tribunalului Iasi l-au condamnat pe Gheorghe Crivoi la 15 ani, şase luni şi 11 zile de puşcărie, pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protectie, nerespectarea sanctiunilor penale în formă continuată, trafic de persoane, proxenetism si trafic de minori @ În acelaşi dosar, Vasile Aioanei a primit o pedeapsă rezultantă de şase ani, patru luni şi 179 de zile de temniţă, pentru proxenetism si trafic de minori
Orgii nebunatice, în buricul târgului! Zeci de bărbaţi au trecut prin patul lor, dar, la un moment dat, oamenii legii au intervenit. Astfel, recent, judecatorii din cadrul Tribunalului Iasi l-au condamnat pe Gheorghe Crivoi la 15 ani, şase luni şi 11 zile de puşcărie, pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protectie, nerespectarea sanctiunilor penale în formă continuată, trafic de persoane, proxenetism si trafic de minori.
În acelaşi dosar, Vasile Aioanei a primit o pedeapsă rezultantă de şase ani, patru luni şi 179 de zile de temniţă, pentru proxenetism si trafic de minori. „Instanta admite, în parte, actiunile formulate de părtile civile si obligă pe inculpatul Crivoi Gheorghe la plata sumei de 25.000 de lei cu titlu de daune morale către partea civilă, iar pe inculpatii Crivoi Gheorghe si Aioanei Vasile, în solidar, la plata sumei 20.000 de lei cu titlu de daune morale către partea civilă minoră”, au afirmat magistratii.
Orgii nebunatice, în buricul târgului!
Sentinta nu e definitiva, aceasta putand fi contestata. Acest proces a inceput pe 10 ianuarie 2024. Procurorii i-au trimis in judecata sub acuzatiile amintite.
„În perioada mai-octombrie 2023, inculpatul s-a apropiat de persoana vătămată, la o distanță mai mică de 50 de metri, intrând în contact direct cu aceasta în mod constant și repetat, cât și prin intermediul telefonului mobil și al rețelelor de socializare, încălcând astfel pedeapsa complementară dispusă pe o durată de 2 ani privind interdicția de a comunica cu persoana vătămată. Inculpatul a recrutat-o și transportat-o la persoana vătămată, în august 2023, prin inducere în eroare cu privire la activitatea pe care urma să o desfășoare acolo și profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia în scopul de a o exploata prin obligare la practicarea prostituției.
În continuare, inculpatul a constrâns persoana vătămată să înceapă și să continue practicarea prostituției, el obținând foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către aceasta în perioada august-septembrie 2023″, au sustinut anchetatorii ieseni.
Ce au mai spus oamenii legii
Procurorii au adaugat ca, pe 13.09.2023, inculpatul a primit și apoi a adăpostit în perioada 13-17.09.2023 pe persoana vătămată minoră, în scopul de a fi exploatată prin obligare la practicarea prostituției.
„Ulterior, inculpatul a constrâns persoana vătămată minoră să înceapă și să continue practicarea prostituției și a obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către aceasta în perioada 13-17.09.2023. Inculpatul a înlesnit practicarea prostituției de către martora, în perioada de la sfârșitul lunii martie-începutul lunii aprilie 2023, el obținând totodată foloase materiale de pe urma acestei activități.
La data de 13 septembrie 2023, inculpatul a recrutat și transportat la pe persoana vătămată minoră, prin inducere în eroare cu privire la activitatea pe care urma să o desfășoare acolo și profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia, în scopul de a o exploata prin obligare la practicarea prostituției. Acolo a predat-o inculpatului, pentru a o caza și obliga la practicarea prostituției. Alături de acesta, inculpatul a determinat persoana vătămată minoră să practice prostituția și a înlesnit practicarea prostituției de către aceasta, prin instruirea ei, crearea anunțurilor și punerea la dispoziția ei a numărului de telefon, a telefonului mobil, a contului său de utilizator pe platforma Publi24.ro, ulterior el obținând foloase materiale de pe urma acestei activități, în cursul lunii septembrie 2023.
În ambele situații, inculpații au obținut sumele de bani rezultate din exploatarea sexuală a victimelor, utilizându-le în interes personal – pentru jocuri de noroc, alcool, mâncare și postarea anunțurilor”, au incheiat oamenii legii.