A cerut bani pentru cadrele medicale, dar a fost prins! Scandal de trafic de influenţă, la Iaşi!

825
Un medic cu un stetoscop in mana
Un medic cu un stetoscop in mana

@ Un individ a fost pedepsit pe motiv că ar fi cerut bani pentru cadrele medicale, dar a fost prins @ Astfel, scandalul de trafic de influenţă ce a avut loc în Iaşi s-a încheiat cu condamnarea lui Eugen Chebac la doi ani şi opt luni de închisoare, cu suspendare @ De asemenea, magistraţii din cadrul Tribunalului Judeţean au dispus confiscarea sumei de 14.900 de euro de la funcţionar

Un individ a fost pedepsit pe motiv că ar fi cerut bani pentru cadrele medicale, dar a fost prins! Astfel, scandalul de trafic de influenţă ce a avut loc în Iaşi s-a încheiat cu condamnarea lui Eugen Chebac la doi ani şi opt luni de închisoare, cu suspendare!

De asemenea, magistraţii din cadrul Tribunalului Judeţean au dispus confiscarea sumei de 14.900 de euro de la funcţionar. „Instanta dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, fie în cadrul Consiliului Local Iaşi – Direcţia de Asistenţă Comunitară, fie în cadrul Consiliului Local Iaşi – Direcţia Fond Locativ”, au afirmat ieri judecatorii din cadrul Tribunalului Iasi.

Acuzat că a cerut bani pentru cadrele medicale

Demn de remarcat este faptul ca sentinta emisa ieri nu e definitiva, aceasta putand fi contestata. Procesul lui EUgen Chebac a inceput pe data de 20 noiembrie 2024. Procurorii ieseni l-au trimis in judecata pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

Amintim ca, la inceputul lunii octombrie 2024, angajatul Institutului de Medicină Legală (IML) Iaşi a fost arestat preventiv într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, pentru că ar fi cerut de la două persoane sume de bani de la în schimbul influenţării cadrelor medicale din instituţie să elibereze certificate medico-legale într-un mod contrar îndatoririlor de serviciu, informează, conform reprezentantilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Asadar, ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, sub coordonarea procurorului de caz, au efectuat două percheziţii domiciliare, din care una la sediul unei instituţii publice, iar una la domiciliul unei persoane fizice, pe raza municipiului Iaşi. De asemenea, a fost pus în executare un mandat de aducere la sediul unităţii de parchet a suspectul în cauză pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă.

Ce au spus anchetatorii ieşeni

Dosarul penal a fost înregistrat la sesizarea DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, pe baza denunţului formulat în urma unei apel la Call Center Anticorupţie. „Incepând din toamna anului 2023 şi până în prezent, un funcţionar public, angajat al IML Iaşi, a pretins unor persoane, în mod direct, sume de bani cuprinse între 500-2.900 Euro, din care a primit 2.950 Euro, lăsând să se creadă că ar avea influenţă asupra cadrelor medicale din Institutul de Medicină Legală Iaşi, pentru a-i determina să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu.

În fapt, a pretins că ar putea să îşi influenţeze colegii în vederea eliberării unui nou certificat medico-legal care să ateste un număr mai mare de zile de îngrijiri medicale decât cele constatate iniţial, precum şi pentru emiterea în mod fraudulos a unui raport de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, în care să se reţină o valoare mai scăzută, decât cea rezultată iniţial”, au transmis anchetatorii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.