@ Firma Prima Food a intrat in faliment la cererea ”patronului”, consilierul judetean Iulian Taraboanta @ Alesul UNPR a cerut cu seninatate falimentul in conditiile in care firma are datorii neplatite de 350.000 euro @ Iulian Taraboanta este de acum antrenat in falimente, firmele pe care le inchide cu datorii inmultindu-se de la an la an @ Taraboanta si-a trecut toata averea pe numele rudelor sau ale unor oameni de incredere tocmai pentru ca bunurile sale sa nu fie vandute pentru plata datoriilor firmelor
Fast-food-urile din Iasi au intrat definitiv in faliment culmea, ca urmare a unei solicitari depuse chiar de ”patron” si anume consilierul judetean UNPR, Iulian Taraboanta. Firma intrase in insolventa in urma cu un an (iulie 2018) iar la momentul respectiv avea datorii de 10 miliarde lei vechi dar intre timp au mai crescut. In tot acest timp administratorul judiciar tot astepta un plan de reorganizare. Recent insa, Taraboanta i-a spus acestuia sa nu mai astepte deoarece doreste ca firma sa fie inchisa. „Motivat de faptul ca debitorul nu a depus planul de reorganizare in termenul prevazut de Lege iar domnul Iulian Taraboanta in calitate de administrator special al debitoarei a precizat faptul ca din motive de sanatate activitatea societatii nu mai poate continua si nu va mai depune planul de reorganizare administratorul judiciar a depus la dosarul cauzei raportul privind propunerea de deschidere a procedurii falimentului”, se arata in ultimul raport intocmit de administratorul judiciar al Prima Food.
Judecatorii au aprobat cererea administratorului judiciar de intrare in faliment a SC Prima Food SRL. Sa reamintim caa Fast-Food-urile Prima Food se afla peste tot in oras in special in statiile de asteptare a mijloacelor de transport in comun.
Datorii de peste 350.000 euro
Problema este ca si aceasta firma ca si celelalte ingropate de Taraboanta are datorii foarte mari si mai mult decat atat exista sanse mari si de aceasta data ca furnizorii si statul roman sa se aleaga cu o mare teapa. Asta deoarece datoriile nu pot fi platite. Astfel, Prima Food are acum datorii de 1.367.009 lei catre 22 creditori din care 20 societati comerciale si doua institutii de stat Directia de Finante care are de recuperat 131.205 lei si Primaria Iasi care s-a ales cu o gaura de 25.296 lei. Cele mai multe dintre firmele care si-au luat teapa sunt furnizorii de carne si produse alimentare cum ar fi Avicola Foscani dar si furnizorul de sucuri Coca Cola (SC Coca Cola HBC Romania).
Si-a facut alta firma
De fiecare data cand a falimentat o firma si a tras teapa creditorilor Taraboanta a infiintat imediat alta pentru a continua sa ”lucreze”. Astfel, Prima Food a aparut de exemplu dupa falimentul Demetrela. Acum, Taraboanta a infiintat Prima Sweet Food si prin urmare nici inchiderea Prima Food SRL nu-l va trage definitiv pe dreapta. Problema este ca lasa impresia ca-i merge asa la nesfarsit iar institutiile statului se dau neputincioase.
A calculat sa traga teapa
In cazul celorlalte firme se incearca recuperarea banilor din executarea averii lui Taraboanta prin procedura ”angajarea raspunderii administratorului” prevazuta de legislatia insolventei. Numai ca oricine se poate uita pe declaratiile de avere ale lui Taraboanta si poate sa va vada ca nu mai are nimic pe numele sau, case, masini, bani etc. A trecut totul pe numele rudelor sau ale unor oameni de incredere. Deci, totul a fost premediatat, ramaneti statul roman si firme cu tepele pe care vi le trage alesul poporului, Iulian Taraboanta pentru ca in Romania se poate.