Un elev din Iasi ofera omenirii robotul autonom. Locul 1 la concursul national

2609

@ Ionut Rares Josanu a castigat locul 1 la sectiunea robotica la cel mai important concurs national de informatica din tara – InfoEducatie @ ‘’Am dezvoltat un kit de introducere in robotica, prin intermediul acestui kit utilizatorul poate construi un robot autonom’’, a spus Rares @ Concursul s-a desfasurat 2-8 august la Galaciuc in judetul Vrancea @ Alti trei elevi de la Liceul de Informatica au obtinut locul 1 la alte categorii din concurs

Un elev din Iasi a castigat concursul national de informatica cu un proiect care aduce o contributie importanta in domeniul robotilor autonomi. Ionut Rares Josanu, elev in clasa a 11 a la Liceul de Informatica Grigore Moisil a castigat locul 1 la sectiunea robotica din cadrul concursului national InfoEducatie. ‘’Am dezvoltat un kit de introducere in robotica, prin intermediul acestui kit utilizatorul poate construi un robot autonom sau semi-autonom complet, numarul de conexiuni (fire) fiind redus deoarece componentele principale (Arduino, Driver Motoare, Stabilizare) sunt implementate modular pe un PCB (circuit imprimat-n.r)’’, a spus Rares.

Acesta nu este singurul proiect de succes dezvoltat de Rares. Astfel, acesta a mai realizat un sistem de automatizare a soneriei in scoli. Acest sistem este folosit deja de 10 scoli din Iasi. ‘’Pe ramura IOT (Internet of things- nr.)  am dezvoltat doua dispozitive ce au rolul de a automatiza elemente din viata de zi cu zi. Unul dintre dispozitive este destinat scolilor, liceelor si institutiilor ce au nevoie de o solutie custom pentru automatizarea soneriei de pauza. Facilitatile extra sunt:control de la distanta, retea wifi locala, posibilitate de instalare sistem broadcasting, posibilitatea de a hosta un site/aplicatie web sau o baza de date. Acest dispozitiv este deja implementat in 10 scoli din Iasi’’, a mai spus Rares

Informaticienii ieseni au obtinut cele mai multe premii

Concursul national InfoEducatie organizat de Ministerul Educatiei si Consiliul Judetean Vrancea s-a desfasurat anul acesta la Galaciuc (judetul Vrancea) in perioada 2-8 august. La editia de anul acesta au fost inregistrati 148 de participanti cu 127 proiecte din 27 de judete. Alti trei colegi de-ai lui Rares, elevi in clasa in clasa a 11 a au castigat locul 1 la alte doua categorii din concurs. Este vorba despre Alexandru Serban si Andrei Preda care au obtinut locul 1 la categoria ‘’Web’’.  Acestia au concurat cu o aplicatie care ’’ajuta utilizatorii sa-si mentina starea de sanatate si chiar sa si-o imbunatateasca. Aplicatia ofera informatii nutritionale si diete care ajuta utilizatorul sa-si indeplineasca tintele si sa ajunga cea mai buna versiune a sa’’. De asemenea Stefan Petrea a luat locul 1 la categoria ‘’utilitar’’ cu un proiect privind imbunatatirea serviciilor din domeniul livrarilor de hrana la domiciliu. Radu Mihalache tot de la Liceul de Informatica Grigore Moisil clasa 11, a candidat la categoria educational. Acesta a creat ‘’o platforma educațională adresată atât elevilor cât si profesorilor. Aceasta oferă profesorilor posibilitatea să dețină o pagină online proprie unde pot posta articole si materiale accesibile tuturor’’.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.