Compania ieşeană IULIUS a inaugurat la Timişoara al doilea proiect mixt din portofoliu, după Palas Iaşi, în valoare de 442 milioane de euro
Iulius Town este primul proiect mixt din vestul ţării şi a fost realizat de compania IULIUS în parteneriat cu Atterbury Europe. Reprezintă cea mai mare investiţie realizată în Timişoara, în valoare totală de 442 milioane de euro.
Iulius Town a fost inaugurat pe 30 august şi a presupus integrarea Iulius Mall Timişoara într-un proiect amplu de regenerare urbană, completându-l cu funcţiuni de retail, office şi entertainment.
Din valoarea totală a proiectului, până în prezent s-au investit 327 milioane de euro, incluzând Iulius Mall Timişoara, la care se adaugă alte 115 milioane de euro destinaţi dezvoltării celei mai înalte clădiri de birouri din România, aflată în construcţie.
Iulius Town un proiect regional, care se adresează Timişoarei, clienţilor din judeţele limitrofe şi celor din ţările din proximitate, Serbia şi Ungaria.
Situat în centrul Timișoarei, Iulius Town reprezintă cel mai important proiect de real estate inaugurat anul acesta pe piaţa din România. Iulius Town este o sumă de recorduri: cea mai mare suprafaţă de retail din afara Bucureștiului – 120.000 mp, 450 de magazine – și cea mai mare ofertă de spaţii de birouri clasa A din regiune – peste 100.000 mp.
Branduri internaţionale în premieră, cele mai frumoase şi mai noi concepte de magazine disponibile în Europa, precum şi o varietate de cafenele și restaurante tematice, cu terase şi privelişte spre zona verde confirmă Iulius Town drept destinaţia numărul 1 din vestul ţării pentru shopping, petrecerea timpului liber și socializare.
Iulius Gardens, investiţie în valoare de 8,7 milioane de euro
Parcul din Iulius Town a fost realizat de o echipă de specialişti din Italia, Germania şi România. Spaţiul verde integrează 10.000 de arbuşti şi 1.400 de arbori de talie mare, suprafeţe generoase acoperite cu gazon special, care permite traficul intens, un lac, pe o suprafaţă de 800 mp, un carusel veneţian etajat pentru copii, un foişor, alei de promenadă şi piaţete pentru evenimente şi târguri în aer liber.
Iulius Town dispune și de un centru ultramodern de conferinţe, cu trei săli și o capacitate de până la 1.000 de persoane, care vor găzdui evenimente business şi private.
Prima etapă de dezvoltare a Iulius Town include peste 100.000 mp de birouri, în care vor lucra aproximativ 13.000 de persoane. Primele trei clădiri sunt operaţionale (50.000 mp închiriabili), printre chiriași numărându-se aproximativ 30 de companii multinaţionale din IT, automotive şi customer support, precum: Intel, Microsoft, Veoneer, ACI Worlwide, Ness Digital Engineering, Atos, Visma Software, NTT Data, Bitdefender, Endava, Steadforce, Virtual 7, Cognizant, Azets Insight etc.
Al patrulea imobil office, aflat în construcţie, va fi şi cea mai înaltă clădire din România. United Business Center 0 (155 m înălţime, 27 de etaje) va include 52.000 mp închiriabili de birouri, un hub medical pe o suprafaţă de 3.000 mp, restaurante, magazine şi un centru de conferinţe.
Investiţii în modernizarea infrastructurii
Iulius Town a presupus investiţii semnificative în infrastructură, în valoare totală de 13 milioane de euro. Străzile din proximitatea proiectului au fost lărgite şi modernizate, iar un tunel auto cu două benzi pe sens, care traversează ansamblul, contribuie la fluidizarea traficului din zonă. Toate aceste investiţii au fost sau urmează a fi donate municipalităţii.
Tot la capitolul infrastructură, alte 40,7 milioane de euro au fost investite în spaţii de parcare (într-o parcare supraetajată şi una subterană), numărul locurilor disponibile depăşind 4.000. La acestea se adaugă cele 800 de spaţii pentru parcarea bicicletelor din întregul ansamblu.
IULIUS este cel mai mare dezvoltator şi operator de proiecte mixte din România, cu un portofoliu care cuprinde peste 300.000 mp de spaţii de retail şi 146.200 mp de spaţii office clasa A. Compania a creat reţeaua naţională IULIUS MALL, cu patru shopping mall-uri regionale (în Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava), primul proiect mixt din România, Palas Iaşi, şi primul proiect mixt din vestul ţării, Iulius Town Timişoara.
Cu un trafic anual de peste 68 milioane de vizitatori, proiectele companiei sunt lider de piaţă la nivel regional. În cele 12 clădiri de birouri din ţară, dezvoltate sub brandul United Business Center, lucrează peste 14.500 de persoane, la 60 de companii multinaţionale.
Per total, compania IULIUS a investit în România peste 900 milioane de euro.