Îți dorești o modalitate de a dobândi experiență, de a învăța lucruri noi și de a testa terenul în domeniul în care vrei să-ți dezvolți o carieră? Am dat startul ediției din 2020 a programului de internship „Rising Stars at IULIUS”. Ai șansa de a te forma alături de profesioniști, în domenii precum: marketing, financiar, contabilitate și vânzări.
Compania IULIUS desfășoară și în acest an programul de dezvoltare profesională „Rising Stars at IULIUS”, care creează o legătură puternică între tineri și mediul de business, reprezentând o platformă interactivă de formare și inserție pe piața muncii. Este un program complet de pregătire, prin intermediul căruia vor fi transferate competenţe în mall management și real – estate.
Programul se adresează studenţilor în anii terminali şi masteranzilor din cadrul universităților din Iaşi, care se pregătesc pentru o carieră în marketing, domeniul financiar, contabilitate sau vânzări. Durata internship-ului plătit este de 6 luni, iar absolvenții au posibilitatea să se implice în proiecte și aplicații practice în echipă, alături de un mentor. La finalul programului, internii vor avea șanse reale de angajare, în domeniul în care sunt pregătiți. Diana este un exemplu în acest sens, rămânând în echipa IULIUS ca urmare a programului anterior de internship. „Profesionalism, dinamism și dedicare sunt cuvintele cheie care descriu mediul de lucru din compania IULIUS. Sunt mândră de faptul că startul carierei mele a fost aici, alături de oameni cu viziune, care reușesc zilnic să transmită aportul necesar de informații într-o manieră interactivă și să ofere un cadru perfect de învățare și progres pentru cei aflați la început de drum”, spune Diana, Marketer Palas.
„Interacțiunea cu fiecare departament, discuțiile deschise, sesiunile de feedback, elementele practice, disponibilitatea fiecărei persoane și mentorii sunt doar câteva dintre lucrurile care au contribuit în mod direct la formarea noastră profesională. A fost o experiență în care am regăsit încredere, sprijijn și o comunitate de oameni profesioniști și deosebiți. În prezent, ocup funcția de Leasing Manager și mă bucur de un mediu dinamic de lucru, provocări frumoase și de oportunitea de a fi parte dintr-o companie în continuă dezvoltare”, declară Vlad, care a participat la programul de mentorat și acum este Leasing Manager în cadrul companiei IULIUS.
Dacă vrei și tu să faci un pas în carieră, te poți înscrie până duminică, 23 februarie 2020, aici: bit.ly/intern-la-iulius. Trebuie să fii curios, determinat, dinamic și cu spirit de lucru în echipă, dar și dornic să te dezvolți, atât pe plan profesional, cât și personal.
Compania IULIUS este singurul dezvoltator și operator român de proiecte de tip mixed-use și deține, la nivel național, ansamblurile multifuncționale Palas Iași și Iulius Town Timișoara, precum și rețeaua Iulius Mall, în orașele Iași, Suceava, Cluj-Napoca. Totodată, este în topul național pe piața office, cu 12 clădiri de birouri clasa A în operare (6 clădiri în Palas Iași, 3 clădiri în Iulius Town Timișoara și 3 clădiri în proximitatea Iulius Mall Cluj).
Înscrie-te în programul de internship „Rising Stars at IULIUS”! Your time to shine!