Ambulantele vin in avalansa la Infectioase. Iasul devine Lombardia Romaniei?

17214
Ambulante la Infectioase

@ Aproape o data la zece minute o ambulanta vine si alta pleaca pe poarta Spitalului de Boli Infectioase Sfanta Parascheva @ Sosesc ambulante cu pacienti suspecti cu Covid din toate judetele Moldovei si asta in ciuda apelurilor medicului Carmen Dorobat, sefa spitalului ca la Iasi sa fie adusi numai pacientii gravi @ Si seful CJ Iasi Maricel Popa a luat atitudine: “Este îngrijorător ceea ce s-a întâmplat la Suceava. Am observat însă că intenția autorităților care gestionează situația de acolo este de a reloca pacienții cu alte patologii către spitale din restul județului, dar și din Iași, Botoșani sau Neamț. Nu cred că este cea mai bună soluție. Există riscul major de a fi infectate și alte spitale, pacienți sau personal medical. Am putea ajunge în situația nefericită ca toată regiunea Nord-Est sdevină Lombardia României’’, spune Maricel Popa

 

Avalansa de ambulante astazi la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi. La fiecare zece minute o ambulanta intra si o alta iesea pe poarta spitalului fiind vorba despre autospeciale medicale de la toate judetele din Moldova. In acest ritm, potrivit unor surse din interiorul spitalului, unitatea medicala va fi plina intr-o perioada scurta de timp. Sosesc foarte multe cazuri din Moldova in conditiile in care Carmen Dorobat, managerul spitalului le-a transmis celorlalti sefi de spitale din Moldova sa trimita la Iasi numai cazurile grave. Iasul se aglomereaza si din cauza colapsului de la Suceava unde spitalul judetean s-a inchis deoarece cele mai multe cadre medicale s-au infectat pe fondul unei crase incompetente, in special din partea managerului. De altfel, si presedintele Consiliului Judetean Iasi, Maricel Popa a atras atentia ca din cauza situatiei de la Suceava, Iasul ar fi mult mai expus in fata pericolului raspandirii virsului. Asta deoarece cazurile din Suceava sunt redirectionate catre Iasi. “Este îngrijorător ceea ce s-a întâmplat la Suceava. Am observat însă că intenția autorităților care gestionează situația de acolo este de a reloca pacienții cu alte patologii către spitale din restul județului, dar și din Iași, Botoșani sau Neamț. Nu cred că este cea mai bună soluție. Există riscul major de a fi infectate și alte spitale, pacienți sau personal medical. Am putea ajunge în situația nefericită ca toată regiunea Nord-Est să devină Lombardia României’’, a declarat astazi Maricel Popa.

Omerta: nu se mai stie cate cazuri sunt la Iasi

De altfel, de cateva zile Grupul de Comunicare Strategica le-a interzis prefectilor si directorilor de spitale sa ofere presei informatii despre numarul infectii noi cu Covid 19. ‘’Nu mai am voie sa va spun, eu pot sa va spun doar sa va spalati pe maini’’, a spus Carmen Dorobat.

De altfel, si prefectul Marian Grigoras a dat publicitatii o raportare (foto) care nu cuprinde numarul de cazuri noi de infectii cu Covid 19 inregistrate la Iasi.

Situatia la nivel national

Potrivit Grupului de Comunicare Strategica până astăzi, 25 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 906 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 906 persoane confirmate pozitiv, 86 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 23 la București, 6 la Craiova, 2 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași).Până astăzi, 25 martie, 13 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Iași, Suceava, Arad, Craiova, Timișoara și Bacău, au decedat. In ultimele 24 de ore  au fost înregistrate alte 144 de noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 3 ani și 79 de ani. La ATI, în acest moment, sunt internați 18 pacienți, din care 8 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6.016 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 96.055 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.