@ Cinci ventilatoare, 200 de combinezoane trimise pentru Suceava de suveranul pontif au fost duse la Suceava de episcopul diecezei romano-catolice de Iași, mons. Iosif Păuleț
Materialele sanitare trimise de Papa Francisc pentru Spitalul Judetean din Suceava au ajuns la destinatie fiind duse astazi de o delegatie condusa de episcopul diecezei romano-catolice de Iași, mons. Iosif Păuleț. Este vorba despre cinci ventilatoare pulmonare, 200 de combinezoane, 900 de măşti FFP2, 5.000 de măşti sanitare și 400 de ochelari de protecție. Materialele medicale au călătorit tot timpul, din Cetatea Vaticanului până în fosta Cetate de Scaun a Moldovei, împreună cu un Crucifix foarte îndrăgit de Sfântul Francisc din Assisi (1181-1226). ‘’Este imaginea Sfintei Cruci din bisericuța ”Sfântul Damian”, din a cărei contemplare a izvorât convertirea Sărăcuțului din Assisi și slujirea sa eroică oferită bolnavilor din timpul său’’, arata Vatican News. Crucea fost inmanata conducerii spitalului sucevean.