@ Un accident rutier mortal a avut loc pe o stradă din judeţul Iaşi @ În urma impactului, biciclistul nu a avut nicio şansă, acesta decedând din pricina leziunilor suferite @ După accident, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus ieri condamnarea şoferului Petronel Vezeteu la doi ani şi nouă luni de închisoare, cu suspendare, pentru ucidere din culpă
Un accident rutier mortal a avut loc pe o stradă din judeţul Iaşi! În urma impactului, biciclistul nu a avut nicio şansă, acesta decedând din pricina leziunilor suferite! După accident, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus ieri condamnarea şoferului Petronel Vezeteu la doi ani şi nouă luni de închisoare, cu suspendare, pentru ucidere din culpă.
„Instanta admite în parte actiunile exercitate de părtile civile şi obligă partea responsabilă civilmente SC Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A, în faliment, prin lichidator CITR – filiala Bucureşti SPRL, să plătească 168.400 de lei, cu titlu de daune morale”, au spus judecatorii ieseni.
Accident rutier mortal, pe o stradă din Iaşi!
De remarcat este faptul ca sentinta emisa ieri nu e definitiva, aceasta putand fi contestata. Procesul lui Petronel Vezeteu a inceput pe data de 9 decembrie 2022. Procurorii l-au trimis in judecata sub acuzatia de ucidere din culpa.
„Pe 7.09.2019, la ora 20:30, inculpatul a condus autoturismul marca Volkswagen pe DN 28 (DE 583), iar, la km 44+700 metri, a surprins și accidentat un barbat, care, în timp ce conducea o bicicletă pe sensul opus, fără să fie dotată cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente, a pătruns intempestiv pe sensul de deplasare a inculpatului, trecând peste marcajul ce delimita cele două sensuri, după care a întors bicicleta cu faţa spre sensul către orașul Tg. Frumos, înscriindu-se astfel pe o traiectorie ce o intersecta pe cea a autoturismului inculpatului.
În urma impactului a rezultat decesul victimei. Chiar dacă declaraţiile martorilor cu privire la traseul biciclistului anterior impactului sunt diferite, ceea ce se reţine este că, imediat anterior impactului, biciclistul rula pe banda de mers a inculpatului, lângă axul drumului. În urma impactului, biciclistul a decedat pe loc”, au sustinut anchetatorii ieseni.