@ După ce a fost acuzat că ar fi jefuit copii şi pensionari, un poştaş a scăpat de temniţă @ Astfel, ieri, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus condamnarea lui Constantin Spătaru la pedeapsa rezultantă de un an, patru luni şi 20 de zile de închisoare, dar cu suspendare @ Acuzaţiile aduse poştaşului ieşean sunt cele fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (36 de acte materiale), uz de fals şi delapidare în formă continuată
După ce a fost acuzat că ar fi jefuit copii şi pensionari, un poştaş a scăpat de temniţă! Aşadar, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus ieri condamnarea lui Constantin Spătaru la pedeapsa rezultantă de un an, patru luni şi 20 de zile de închisoare, dar cu suspendare.
Acuzaţiile aduse poştaşului ieşean sunt cele fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (36 de acte materiale), uz de fals şi delapidare în formă continuată. „Instanţa ia act de faptul că persoana vătămată Compania Naţională Poşta Română SA nu s-a constituit parte civilă în cauză”, au afirmat ieri judecatorii ieşeni.
Constantin Spătaru, pus la muncă în folosul comunităţii
Pe lângă pedeapsa cu suspendarea executării, judecătorii l-au obligat pe fostul poştaş la prestarea unei munci. „Inculpatul Spataru Constantin va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Vlădeni sau Consiliului Local Vlădeni, pe o perioadă de 60 de zile”, au încheiat magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi.
De remarcat este faptul că sentinţa emisă miercuri, 19 martie 2025, nu e una definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul lui Constantin Spătaru a început pe data de 18 decembrie 2023. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi l-au trimis în judecată sub acuzaţiile amintite.
Ce au spus oamenii legii
Poștașul din comuna Vlădeni, județul Iași, a intrat în atenţia anchetatorilor după ce ar fi falsificat semnăturile pe mai bine de 30 de mandate poștale pentru a lua pensiile unor bătrâni și alocațiile unor copilași. Asadar, conform anchetatorilor, Constantin Spătaru ar fi semnat în fals în numele beneficiarilor că au primit pensiile și alocațiile și ar fi băgat banii în propriul buzunar.
Compania Națională Poșta Română a i-a despăgubit pe pensionari și pe copilași, dar nu s-a constituit parte civilă în dosarul penal în care Constantin Spătaru a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, falsul material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Deși faptele s-ar fi petrecut în anul 2020, Constantin Spătaru a fost trimis în judecată abia în decembrie 2023.