@ O acuzaţie de concurenţă neloială a apărut între două companii din Iaşi @ Societăţile respective activează în domeniul instalaţiilor de gaze @ Astfel, recent, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au respins acţiunea formulată de SC EK Install GN SRL în contradictoriu cu pârâta SC Instal Service Gaz SRL
O acuzaţie de concurenţă neloială a apărut între două companii din Iaşi! Societăţile respective activează în domeniul instalaţiilor de gaze!
Aşadar, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au respins recent acţiunea formulată de reclamanţi. „Instanţa respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC EK Install GN SRL în contradictoriu cu pârâta SC Instal Service Gaz SRL„, au afirmat magistraţii ieşeni.
Acuzaţie de concurenţă neloială, între două companii din Iaşi
Procesul dintre cele două companii a început pe data de 10 martie 2023. Astfel, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 de lei, cu titlu de contravaloare clauză penală, dar şi la plata cheltuielilor de judecată.
„Am încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii din 2018, prelungit prin actul adiţional nr. 1 până pe data de 3 ianuarie 2022. După încetarea relaţiilor comerciale, pârâta a nesocotit prevederile clauzei de neconcurenţă din contract şi a început să desfăşoare o activitate de acelaşi gen şi cu acelaşi specific, abordând clienţii noştri. Pârâta a utilizat bazele noastre de date cu clienţi, în scopul desfăşurării aceleiaşi activităţi, în aceeaşi arie geografică, nesocotind cu intenţie prevederile contractuale asumate”, au spus reclamanţii în faţa instanţei de judecată.
Ce au spus cei de la firma chemată în judecată
De cealaltă parte, reprezentanţii firmei-pârâte au depus la dosar o întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Aceştia au adăugat că şi-au început activitatea anterior înfiinţării societăţii reclamante, în virtutea experienţei în domeniu.
„Activitatea comercială pe care o prestăm se exercită cu bună-credinţă, potrivit uzanţelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei loiale. Dimpotrivă, reclamanta este cea care a săvârşit fapte de concurenţă neloială, distribuind către consumatori mesaje denigratoare la adresa noastră!”, au susţinut reprezentanţii pârâtei în faţa instanţei.