ADIS Iași a reciclat în luna noiembrie peste 2.400 tone de materiale

29
ADIS Iasi-reciclare
ADIS Iasi-reciclare

@ ‘’Sperăm ca anul 2024 să ne depășească așteptările,  având în vedere că odată cu implementarea Sistemului Garanție – Returnare o parte din materialul reciclabil nu a mai ajuns în stațiile de sortare aflate în gestionarea ADIS Iasi și chiar în aceste condiții, cantitățile să le depășească pe cele ale anului precedent. Colectarea separată este primul pas al procesului de reciclare’’, a spus Răzvan Gheorghiu, directorul ADIS Iași

În luna noiembrie Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Iași a trimis către reciclatorii finali peste 2400 tone de material reciclabil. ‘’Sperăm ca anul 2024 să ne depășească așteptările,  având în vedere că odată cu implementarea Sistemului Garanție – Returnare o parte din materialul reciclabil nu a mai ajuns în stațiile de sortare aflate în gestionarea ADIS Iasi și chiar în aceste condiții, cantitățile să le depășească pe cele ale anului precedent. Colectarea separată este primul pas al procesului de reciclare’’, a spus Răzvan Gheorghiu, directorul ADIS Iași. Astfel, în perioada ianuarie – octombrie 2024 în județul Iași au fost colectate peste 20.000 tone de deșeuri selective, activitatea fiind coordonată intergral de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Iași. În anul 2023, instalația TMB (tratare mecanico-biologică) a procesat  136 462 tone deșeuri, comparativ cu 120.490 tone în anul 2022, o creștere de 13%. Procentul de depozitare din cantitatea intrată in instalații a fost de 40% în 2023. A crescut și cantitatea reciclabil colectată la 27.059 tone, comparativ cu 20.555 tone în anul 2022, o creștere cu 32%. În plus, cantitatea trimisă spre reciclare a fost de 10.881 tone, comparativ cu 9.998 tone în anul 2022,  o creștere de 9 %. De asemenea,  cantitatea valorificată energetic a fost de 6.783 tone, comparativ cu 6.041 tone în anul 2022, o creștere de 12%. Cantitate valorificată CLO (Compost Like Output) a fost 28.442 în 2023.

Constantin MAZILU

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.