@ Un afacerist din Iaşi a fost obligat să returneze statului peste 150.000 de lei @ Bărbatul a fost pedepsit ieri de judecătorii din cadrul Tribunalului Iași pentru evaziune fiscală @ Astfel, Paul Diaconu a primit o pedeapsă de 2 ani și 8 luni de închisoare, cu suspendare
Un afacerist din Iaşi a fost obligat să returneze statului peste 150.000 de lei! Bărbatul a fost pedepsit ieri de judecătorii din cadrul Tribunalului Iași! Astfel, Paul Diaconu a primit o pedeapsă de 2 ani și 8 luni de închisoare, cu suspendare, pentru evidenţiere, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale (217 acte materiale).
„Instanța admite în parte actiunea exercitată de Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finantelor Publice Iasi – Administraţia Judeţeană a Finaţelor Publice Iasi. Îl obligă pe inculpatul Paul Diaconu, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Cosi Men Trans SRL, la plata către partea civilă a sumei de 156.320 de lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat”, au afirmat ieri magistrații ieșeni.
Afacerist obligat să returneze peste 150.000 de lei!
Asadar, afaceristul iesean a fost obligat sa returneze statului peste 150.000 de lei. Oamenii legii spun că acesta a intrat în vizorul lor în 2018.
„Pe 22.01.2018, D.G.R.F.P. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice a înaintat către Parchetul de pe lângă Tribunalul sesizarea penală privind comiterea infracţiunii de evaziune fiscală de către reprezentantul legal al fiormei amintite, împreună cu procesul-verbal nr. 723/22.01.2018 şi raportul de inspecţie fiscală din data de 19.01.2018. Prin ordonanţa din data de 2.02.2018 s-a dispus în cauză începerea urmăririi penale in rem pentru comiterea infracţiunii de evidenţiere, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, constând în evidențierea în actele contabile de către administratorul firmei și declararea la organele fiscale a unor achiziții fictive prin care s-a creat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 615.623 de lei”, au spus procurorii ieseni.
Ce au mai afirmat anchetatorii
Oamenii legii au adaugat ca, din documentele anexate la sesizarea penală înaintată, respectiv, diagramele generate la 12.09.2017 privind tranzacțiile firmei, a rezultat faptul că reprezentantul societatii comerciale a evidențiat în declarațiile fiscale depuse la organele abilitate cheltuieli nereale, cu achiziții de mărfuri de la următoarele societăți comerciale care nu se regăsesc între cele amintite în actul de sesizare.
Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 9.08.2018 s-a dispus schimbarea încadrării juridice in rem din infracțiunea simplă în infracțiunea cu caracter continuat de evidențiere, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale (peste 210 acte materiale).
La aceeaşi dată – 09.08.2018 -, prin ordonanța procurorului, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Paul Diaconu, care a dobândit calitatea de suspect pentru săvârşirea infracțiunii de evidentiere, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidentierea altor operaţiuni fictive în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, constând în aceea că, în calitate de administrator de drept al firmei, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în intervalul 8.05.2012 – 5.12.2016, ar fi evidențiat în actele contabile ale societății și în declarațiile fiscale depuse la organele abilitate peste 210 de tranzacții comerciale fictive.