Afaceristă „executată” de judecători, după ce a fost complice la o spălare de bani! Marcela Daiana Sabou a scăpat de temniţă! FOTO

772
Daiana Marcela Sabou și Alfred Petrea
Daiana Marcela Sabou și Alfred Petrea

@ O afaceristă a fost „executată” de judecători, după ce a fost complice la o spălare de bani @ Marcela Daiana Sabou a scăpat de temniţă după ce a recunoscut totul @ Astfel, ieri, magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi au admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi au condamnat-o pe femeie la doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru complicitate la spălare de bani

O afaceristă a fost „executată” de judecători, după ce a fost complice la o spălare de bani! Marcela Daiana Sabou a scăpat de temniţă după ce a recunoscut totul! Aşadar, magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi au admis luni, 19 august 2024, acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între procurorul delegat din cadrul Parchetului European (EPPO) – Biroul Teritorial Iaşi şi Marcela Daiana Sabou.

Astfel, judecătorii au condamnat-o pe femeie la doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru complicitate la spălare de bani în formă continuată. „Instanţa îi impune inculpatei obligaţia de a presta, pe parcursul termenului de supraveghere, o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 1 Bucureşti sau în cadrul Poliţiei Locale Sector 1 Bucureşti. Confiscă de la inculpată suma de 52.000 de lei, obţinută prin săvârşirea infracţiunii”, au afirmat ieri magistraţii ieşeni.

Afaceristă „executată” de judecătorii ieşeni

De remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul Marcelei Daiana Sabou a început pe 8 aprilie 2024. Atunci, procurorii europeni au trimis la instanţă acordul de recunoaştere a vinvăţiei încheiat cu femeia. Ancheta a fost finalizată de Parchetul European Iași în dosarul în care Alfred Petronel Petrea este acuzat de fraudă cu fonduri europene. Procurorii europeni i-au trimis în judecată pe Alfred Petronel Petrea şi pe alţii, dar trei inculpați au semnat în fața procurorilor un acord de recunoaștere a vinovăției. Este vorba şi despre Marcela Daiana Sabou.

Conform anchetatorilor, fraudele au fost săvârșite în cadrul unui proiect informatic de dezvoltare a unor soluții software inovatoare („PIST – Platformă inovatoare pentru tranzacții financiare rapide și sigure”), cu o valoare totală de 3,5 milioane de euro. Din suma totală, suspecţii ar fi fraudat un milion de euro prin folosirea de acte false. Oamenii legii au spus că unii au fost angajați fictiv, încasau salarii, iar o parte din bani s-ar fi întors la Petrea.

Ce au mai spus anchetatorii europeni

Oamenii legii au adăugat că alte persoane facturau servicii neprestate și, la fel, o parte din bani se întorcea la Petrea. „În perioada 2020-2022, beneficiarul proiectului a prezentat documente false sau inexacte pentru servicii și bunuri care nu au fost niciodată livrate sau achiziționate, precum și contracte de muncă cu persoane care nu au fost efectiv angajate, obținând astfel în mod nejustificat fonduri de la bugetul UE în valoare de un milioan de euro”, au arătat reprezentanţii Parchetului European.

Fondurile ce ar fi fost obținute nelegal „au făcut obiectul spălării banilor prin intermediul circuitelor financiare interne și internaționale, utilizând societăți de tip „cutie poștală” înregistrate în Spania și Bulgaria, precum și conturi bancare în Belgia și Lituania”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.