Antifrauda in birourile unor mahari din constructii. Firma s-a ales cu sechestru pe bunuri

3709

@ Firma Mold Carpati SRL furnizor de materiale pentru marii  asfaltatori ieseni a fost supusa unui control al Directiei Generale Antifrauda Fiscala @ Inspectorii Fiscului au constatat ca firma a inregistrat unele operatiuni economice fictive sustragandu-se astfel de la plata unor taxe si impozite catre bugetul statului @ In urma controlului ANAF a instituit sechestru pe bunurile societatii

Inca o companie cunoscuta din Iasi a fost verificata de  inspectorii Directiei Generale Antifrauda Fiscala iar acum se chinuie sa scape de consecintele neregulilor descoperite. Este vorba despre compania Mold Carpati SRL furnizor de materiale, in special agregate minerale pentru marii asfaltatori ieseni, care a fost verificata de inspectorii in anul 2018. Compania administreaza balastiere in aceasta zona a tarii, indeosebi pe raul Moldova si a fost suspectata ca a inregistrat in contabilitate unele operatiuni fictive cu firme din Ardeal si din judetul Iasi precum Build Prefabricate SRL, Rom-Elada SRL si Setting Metal SRL. In urma controlului s-au descoperit nereguli cu privire la afacerile derulate  de Mold Carpati cu firma Settiing Metal SRL. ”In urma  verificarii  legalitatii si realitatii operatiunilor economice desfasurate cu partenerul SC Setting Metal SRL, s-a incheiat  procesul verbal nr. 110/1/18.01.2018 prin care s-a constatat, printre altele, ca, din verificarea documentelor prezentate , in perioada 2014 – 2016, aceasta a inregistrat facturi de achizitii de agregate si piese de schimb pentru utilajele de balastiera de la furnizorul S.C. Setting Metal S.R.L. , in cuantum de 495.616 lei (inclusiv TVA), din care, baza impozabila in suma de 399.690 lei si respectiv TVA aferent in suma de 95.866 lei, fara ca aceste bunuri sa poata fi regasite in fizic in teren si fara sa se  faca dovada trasabilitatii lor”, se arata in documentele intocmite de ANAF.

Astfel, ANAF a stabilit ca prin inregistrarea acestor operatiuni fictive SC Mold Carpati SRL a prejudiciat bugetul de stat cu 159.816 lei din care  63.950 lei impozit pe profit si 95.866 lei TVA. Dupa ce au ajuns la aceasta concluzie, prin decizia nr.  A-FSV-932-2018 emisa la data 25.01.2018  inspectorii ANAF au instituit sechestru asigurator pe bunurile Mold Carpati SRL. Compania nu a contestat procesul verbal de control, documentul in care s-au stabilit sumele suplimentare care trebuie achitate bugetului de stat.

Partener cu Primaria Pascani

Compania a contestat numai masura de instituire a masurilor asiguratorii aratand ca aceasta nu se justifica in conditiile in care are o cifra de  afaceri mare si nu se pune problema sa se sustraga de la plata impozitelor in suma de 159.816 lei stabilite suplimentar de inspectorii antifrauda. ”In dovedirea bunei sale credinte, reclamanta a invederat ca, are o vechime apreciabila  pe piata locala si zonala, ca are un patrimoniu in valoare de peste 3.300.000 lei, ca a achizitionat in anul 2017 o statie de sortare noua, beneficiind de o linie de credit  dar si ca a achizitionat, in leasing, un utilaj incarcator frontal, in valoare de peste 157.000 euro precum si faptul ca are in derulare, un contract de asociere cu Primaria Pascani cu o durata de valabilitate pana in anul 2022″, a aratat compania Mold Carpati in contestatia depusa impotriva masurilor asiguratorii.

Contestatia a fost admisa de Tribunalul Iasi dar ANAF a facut recurs la Curtea de Apel, instanta care judeca in prezent acest proces.  Firma Mold Carpati este administrata de familia Mingiuc. Pana recent compania a fost condusa de inginerul Valentin Mingiuc. Conducerea societatii a fost preluata de curand de Gabriela Mingiuc. Societatea are o cifra de afaceri de peste 1 milion de euro pe an si administreaza printre altele o balastiera in comuna Motca.

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.