Antifrauda la UMF. Licitație aranjată pentru firma care a lucrat la vila rectorului

6788
Scripcariu si vila renovata
Scripcariu si vila renovata

@ Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din a fost sancționată de Serviciul Constatare Nereguli și Antifraudă din cadrul Direcției Generale a Programului Operațional Regional a Ministerului Dezvoltării cu suma colosală de  1.382.000 de lei pentru că nu a respectat Legea la licitația pentru amenajarea unor spații de învățământ @ Licitația a fost câștigată de firma Grup Construcții Est SRL, compania care a lucrat la vila rectorului Viorel Scripcariu @ Sancțiunea a fost dată pentru că oamenii din subordinea lui Scripcariu nu au permis ca la această licitație să participe și firme străine

UMF Iași a  ‘’aranjat’’ o licitație de 5 milioane euro, câștigată de firma care a lucrat la renovarea vilei rectorului Viorel Scripcariu și de aceea a primit o amendă colosală, 1.382.000 de lei adică aproape 276.000 euro. Astfel, UMF Iași a obținut finanțare europeană pentru reabilitarea fostului sediu al Universității Petre Andrei imobil pe care-l cumpărase in anul 2016 in urma unei executari silite efectuate de Fisc. Pentru lucrările de reabilitare în valoare de circa 26.000.000 lei, UMF Iași a incheiat un contract de finanțare cu Agentia de Dezvoltare Nord-Est. În anul 2017, UMF Iași a organizat licitația pentru selectarea firmei care urma să efectueze lucrarile de renovare. Licitația a fost câștigată de SC Grup Constructii Est SRL, societate care dupa aceea avea să fie implicată și în lucrările de renovare la vila rectorului. Serviciul Constatare Nereguli și Antifraudă din cadrul Direcției Generale a Programului Operațional Regional al Ministerului Dezvoltării a verificat proiectul de renovare a fostului sediu al Universității Petre Andrei și a constatat ca la licitația câștigată de Grup Constructii Est nu au fost respectate procedurile. Mai exact UMF Iași a restrictionat participarea firmelor străine la aceasta licitație ‘’ prin nepublicarea în anunţul de participare şi a fişei de date a achiziţiei, a documentelor echivalente pe care trebuie să le depună ofertanţii străini’’. De asemenea, UMF Iași a cerut ofertanților sa prezinte numai documente si autorizari emise de instituții ale statului român. În cadrul anunțului de participare nr. 172878 din 01.02.2017 publicat în SEAP, Autoritatea Contractantă a solicitat potențialilor ofertanți prezentarea certificatelor constatatoare privind lipsa datoriilor restante (buget de stat, buget local, etc), precum și cazierul judiciar al opretaorului economic și al organelor de conducere al acestuia. Autoritatea Contractantă nu a precizat posibilitatea prezentării de către ofertanții străini a documentelor echivalente care să ateste înregistrarea acestora în țările în care sunt stabiliți. Impunerea exigenței prezentării certificatelor eliberate de autoritățile române și nu a documentelor echivalente emise de autoritățile competente din țările în care potențialii ofertanți sunt stabiliți, este discriminatorie în raport cu participarea ofertanților străini care nu își desfășoară activitatea pe teritoriul României” se arată în Nota de constatare a neregulilor nr 24675/23.02.2021.

În plus, li s-a cerut ofertanților sa depuna o autorizare ISCIR care putea fi emisa numai de statul român fara sa se permita si depunerea unui document echivalent emis de alte state. Pentru aceste abateri UMF Iași a fost sanctionata cu 5 la suta din valoarea proiectului adica cu 1.382.000 lei. UMF Iasi a contestat amenda si in prima instanță la Tribunal a contestat amenda dar Ministerul Dezvoltarii a facut recurs la Curtea de Apel Iași.

Firma care i-a renovat vila

În ultimii ani firma Grup Constructii Est patronata de Marius Cojocaru a câștigat cele mai importante licitații pentru lucrări de construcții la UMF Iași. În august 2019, vila pe care Viorel Scripcariu o deține pe strada Toma Cozma 16B a intrat in renovare iar masinile Grup Constructii Est au fost fotografiate de jurnalisti decarcand cu proprii muncitori materiale de constructii la imobilul in reparații. Contactat telefonic Viorel Scripcariu a refuzat sa spuna cat de implicata era firma in renovarea vilei sale și dacă a plătit pentru lucrări.

Flagrant a la DNA. Constructorul care ia milioane de euro pe an de la UMF in lucrari la vila rectorului

Constantin MAZILU

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.