Cel mai amplu proiect de dezvoltare al administrației județene a primit avizul de construire din partea Primăriei Municipiului Iași, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă. Cu fiecare pas, proiectul extinderii și modernizării Aeroportului Internațional Iași prinde contur, urmând ca noul terminal să fie finalizat până la sfârșitul anului viitor. Cu investiții în valoare de peste 357 de milioane de lei, terminalul T4 va transforma Aeroportul Iași într-unul cu o capacitate mai mare și o infrastructură conform standardelor europene, devenind al doilea ca mărime din țară, după cel din Otopeni. Costel Alexe, Președintele Consiliului Județean Iași: „Cu ajutorul unui aeroport modern, vom deschide Iașul către întreaga Europă, vom putea valorifica schimbul intercultural și academic, transformând județul într-unul dinamic. Deschidem Iașul către noi potențiali investitori, parteneri și sprijinim și accesul antreprenorilor ieșeni la spațiul comercial european creând legături directe cu metropolele internaționale.Aeroportul va fi un mijloc accesibil prin care să asigurăm mobilitatea ieșenilor, dar și să dezvoltăm și să consolidăm noi relații de business. Avem o relație de colaborare și coordonare foarte bună cu Primăria Municipiului Iași în vederea reazlizării obiectivelor importante pentru ieșeni, iar administrația de la Consiliul Județean va fi în mod constant ambasadoarea aeroportului și vom sprijini cu tot ce putem implementarea proiectului.”Modernizarea și dezvoltarea Aeroportului Internațional Iași este un proiect asumat de PNL Iași și ne dorim ca ieșenii să beneficieze în cel mai scurt timp de serviciile și confortul unui aeroport asemănător celor din marile orașe europene. Cu fiecare lună a acestui an în care s-au atins noi recorduri în ceea ce privește numărul de pasageri de pe Aeroportul Internațional Iași, PNL Iași este din ce în ce mai conștient de necesitatea acestei dezvoltări care a existat în planul de guvernare locală chiar din momentul preluării conducerii Consiliului Județean Iași. Administrația liberală de la Consiliul Județean Iași va continua să depună toate eforturile și să valorifice toate resursele în vederea îndeplinirii acestui obiectiv atât de important pentru județul Iași.