Apă cu porția în județul Iași: rație de 4 ore dimineața

4612

Furnizarea apei potabile a devenit problematica în judetul Iasi. Tot mai multe localități din judetul Iasi vor primi apă potabilă după program, din cauza secetei și a temperaturilor extrem de ridicate. Astfel, compania de ApaVital a anunțat că va raţionaliza apa în mai multe localităţi din județ, în următoarea perioadă . Apa potabilă este furnizată în mai multe comune din județ după program, dimineaţa şi seara, a anunțat conducerea societăţii ApaVital. Decizia a fost luata deoarece resursele de apă din rezervoarele de înmagazinare se termină rapid, fiind necesară refacerea stocurilor. Apa potabilă va fi furnizată după program, câteva ore dimineaţa şi alte câteva ore seara. ApaVital le reaminteşte utilizatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creştere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă. Acest lucru face dificilă asigurarea unui nivel minim de apă în rezervoare, care să asigure funcţionarea capacităţilor de pompare în regim normal.Este doar în anumite comune din județul Iași. În principal, municipiul Iași, zona metropolitană nu suferă, cu foarte mici excepții pe cotele înalte, cum s-a întâmplat în fiecare an din cauza utilizării apei în mod excesiv. Azi dimineață m-am uitat pe Bârnova. Într-o zi normală, acolo trimitem maxim 800 de metri cubi. Ieri am trimis 1.700 de metri cubi, a spus Mihail Dorus, director ApaVital  Am făcut programul de furnizarea a apei în sensul în care încercăm să dăm în orele în care populația are nevoie dimineața, de la 05.00-09.00. Dacă avem posibilitate, ținem sistemul și după 10.00. Dacă nu, întrerupem și reluăm 05.00 după amiaza până la 22.00. Astfel vor fi afectati locuitorii din localitățile Tansa, Belcești, Satu Nou, Munteni, Liteni, și Ulmi, din comuna Belcești, în comuna Focuri, în localitățile Coarnele Caprei și Arama din comuna Coarnele Caprei, în localitățile Uda, Pietrosu și Tătăruși din comuna Tătăruși, în comuna Lespezi, în localitatea Stroiești, comuna Todirești şi Blăgeşti – Paşcani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.