Avocat, trimis în judecată din nou pentru tentativă de omor! Culmea: are trei dosare, dar vrea să fie pus în libertate! (EXCLUSIV)

331
avocat Dinu Serban
avocat Dinu Serban

@ Un avocat ieşean este acuzat din nou de tentativă de omor @ Dinu Şerban a fost trimis ieri în judecată de procurori @ Acesta vrea să fie pus în libertate, în ciuda faptului că este la al treilea dosar

Un avocat ieşean este acuzat din nou de tentativă de omor! Dinu Şerban a fost trimis ieri în judecată de procurori. Acesta vrea să fie pus în libertate, în ciuda faptului că este la al treilea dosar.

Amintim că avocatul a fost condamnat deja la prima instanţă pentru tentativă de omor şi conducere fără permis. Chiar şi aşa, el a solicitat revocarea arestării preventive. În urmă cu câteva săptămâni, magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au admis propunerea de arestare preventivă formulată de anchetatori pe numele lui Dinu Şerban. Acesta este acuzat acum că şi-ar fi agresat o fostă iubită.

Dinu Şerban vrea să fie liber!

Dinu Şerban a fost retinut initial pentru 24 de ore, iar, mai apoi, procurorii au propus arestarea sa. Decizia ca venit ca urmare a faptului ca, recent, acesta si-ar fi agresat o fosta iubita intr-o camera de hotel din Iasi.

De asemenea, in urma cu cateva saptamani, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au decis condamnarea lui Dinu Şerban la şase luni de închisoare, cu suspendare, pentru conducere fără permis. Acest proces al lui Dinu Şerban a început pe 29 martie 2024.

O altă acuzaţie la adresa avocatului ieşean

Potrivit anchetatorilor, în urmă cu mai bine de un an, bărbatul ar fi fost tras pe dreapta de un echipaj de Poliţie care ar fi constatat că acesta ar fi şofat cu permisul de conducere suspendat. Avocatul a solicitat iniţial instanţei emiterea unei adrese către Serviciul Rutier, prin care a solicitat să i se comunice dacă, în condiţiile în care a făcut contestaţie împotriva procesului-verbal de contravenţie, mai putea să fie primit pentru susţinerea examenului. De altfel, din acest motiv, el a considerat că, în acel moment, avea dreptul să conducă şi nu trebuia să-l primească la examen.

Mai mult, s-a cerut să se precizeze data la care a fost restituit permisul de conducere ieşeanului şi motivul pentru care s-a dispus restituirea şi dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea contravenţională, Serviciul Rutier al Poliţiei are obligaţia înştiinţării cu privire la obligaţia persoanei aflate în această situaţie de a preda permisul, iar, în caz afirmativ, cum s-a procedat concret în cazul sau. Totuşi, la final, magistraţii ieşeni au considerat că avocatul Dinu Şerban trebuie condamnat la şase luni de închisoare, cu suspendare, în acest caz.

Tot recent, avocatul a fost pedepsit de către judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi pentru tentativă de omor. Astfel, el a fost condamnat la cinci ani şi trei luni de puşcărie. Dar nici acea sentinţă nu e definitivă, fiind deja contestată de către ieşean.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.