Un cetățean bine intenționat a donat Bibliotecii Pașcani un lot de cărți, într-una dintre acestea fiind găsită o sumă bani. Bărbatul a donat cărțile după decesul părinților săi, fără să ştie că într-una dintre acestea se aflau aproape 4.000 de lei. Suma a fost găsită de reprezentanţii Bibliotecii Municipale Paşcani, care au anunţat poliţia. Bărbatul a fost chemat la sediul Poliţiei, unde i-au fost înmânaţi banii. „În urmă cu două zile, polițiștii pășcăneni au fost informați de către reprezentanții Bibliotecii Municipale Pașcani despre faptul că un bărbat a donat un lot de cărți, într-una dintre acestea fiind găsită o sumă bani. Din verificări a reieșit că bărbatul a donat cărțile care au aparținut părinților săi, după decesul acestora, neștiind că într-una dintre acestea se află cei 3.900 lei. Miercuri, bărbatul s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Pașcani, fiindu-i predați banii. Apreciem spiritul civic de care au dat dovadă angajații Bibliotecii Municipale Pașcani, care prin gestul lor sunt un exemplu pentru comunitate”, transmite Poliția Iași.