@ Este vorba despre o afacere incheiata de fostul manager al Spitalulului Sfântul Spiridon Ioan Bârliba cu medicul oncolog Constantin Volovăț, proprietar al Victoria Hospital @ Spitalul Sfântul Spiridon i-a pus lui Volovăț la dispozitie un spațiu in Policlinica fara a organiza in prealabil o licitație @ Mai mult decat atat, Fiscul, care a facut plangere penala dupa ce a verificat afacerea, arata ca in mod abuziv contractul nu prevede clar care sunt beneficiile financiare ale spitalului Sfântul Spiridon din aceasta afacere @ Volovăț se trebuia sa efectueze 20 de RMN-uri lunar pentru Sfântul Spiridon in schimbul spațiului dar nici de această obligatie nu s-a achitat
O afacere in paguba statului, incheiată de Ioan Bârliba, fostul manager al Spitalului Sfântul Spiridon cu medicul oncolog Constantin Volovăț, proprietar al Victoria Hospital a ajuns in atentia procurorilor de la Parchetul de pe langa Judecatoria Iași in urma unei plangeri penale facute de Fisc. Este vorba despre modul in care Spitalul Sfântul Spiridon i-a dat lui Volovăț un spațiu de 80,9 metri patrati aflat la demisolul Policlinicii (foto) astfel incat Victoria Hospital sa-si amenajeze aici un centru de imagistica medicala. Afacerea a fost extrem de avantajoasa pentru Volovăț și paguboasa pentru Spitalul Sfântul Spiridon.
I-a dat spațiul fara licitatie
Fiscul a sesizat faptul ca Bârliba i-a dat lui Volovăț spațiul respectiv incalcand prevederile legale. Astfel, in primul rand nu a fost organizata o licitatie avand in vedere ca spatiul respectiv este proprietatea publica a Consiliului Local iar Spitalul Sfântul Spiridon este doar administrator. Pentru a-i da spațiul, Spitalul Sfântul Spiridon, reprezentat de Ioan Bârliba a incheiat cu Centrul de Oncologie Euroclinic SRL reprezentata de Constantin Volovăț contractul de colaborare nr.12.827/6.04.2011. Spațiul de 80,0 mp este pus la dispozitia lui Volovăț cu titlu gratuit. Fiscul a reclamat la parchet ca unul dintre abuzurile savarsite sa refera la omisiunea de a prevedea clar in contract a unei cote părți cuprinse intre 20 – 50 la suta din veniturile pe care le-a obtinut Volovat din exploatarea spatiului.
Trebuia sa faca 20 de RMN-uri pe lună
In schimb Centrul de Oncologie Euroclinic SRL trebuia sa faca lunar 20 de RMN-uri, gratuit pentru pacientii Spitalului Sfântul Spiridon. Fiscul a constatat ca firma lui Volovăț nu s-a achitat nici de aceasta sarcina. Pentru efectuarea RMN-urilor Centrul de Oncologie Euroclinic SRL a incheiat un contract de colaborare cu o firma SC Explora SRL. Fiscul a constatat ca SC Explora SRL efectua RMN-uri in spatiul respectiv. Insa, de la an la an numarul RMN-urilor care trebuiau facute in beneficiul spitalului a fost din ce in ce mai mic. Conform intelegerii Spitalul Sfantul Spiridon trebuia sa beneficieze anual de 240 de RMN-uri gratuit. Ori in anul 2015 pentru Spitalul Sfantul Spiridon nu au fost efectuate 28 de RMN-uri, in 2016 „paguba” a fost de 16 RMN-uri, in anul 2017 cifra RMN-urilor neefecuate a sarit la 95, in anul 2018 au fost 29 iar maximul a fost atins in anul 2019 cand unitatea medicala de stat a pierdut 124 de RMN-uri. In total pentru Spitalul Sfantul Spiridon au fost efectuate in minus 288 RMN-uri. Printr-o adresa trimisa de Centrul de Oncologie Euroclinic SRL catre Spitalul Sfântul Spiridon in martie 2019 se arata ca SC Explora SRL nu mai poate efectua RMN-uri deoarce aparatul este avariat. La sfârșitul lui 2019,
Centrul de Oncologie Euroclinic SRL anunta deja spitalul ca nu mai poate lua legatura SC Explora SRL pentru ca nu-si mai desfafoara activtatea iar la telefon nu raspunde nimeni. Plangerea formulata de Fisc vizeaza savarsirea infractiunii de abuz in serviciu de catre fosta conducere a Spitalului Sfântul Spiridon, in frunte cu Ioan Bârliba. „Nu stiu despre ce este vorba. Va rog sa ma lăsați”, a spus Ioan Bârliba.
Constantin MAZILU