Bombă! Medici din Iaşi, acuzaţi de luare de mită! (EXCLUSIV)

15893
Un medic cu un stetoscop in mana
Un medic cu un stetoscop in mana

@ Bombă: doi medici din Iaşi sunt acuzaţi oficial de luare de mită @ Astfel, ieri, procurorii ieşeni au dispus trimiterea în judecată a lui Silviu Marian Egheţ şi a Anei Maria Haba @ Cele două cadre medicale sunt acuzate de luare de mită

Bombă! Doi medici din Iaşi sunt acuzaţi oficial de luare de mită! Astfel, ieri, procurorii ieşeni au dispus trimiterea în judecată a lui Silviu Marian Egheţ şi a Anei Maria Haba.

Cele două cadre medicale sunt acuzate de luare de mită. Acum, urmează ca Tribunalul Iaşi să stabilească un prim termen al cauzei penale. Mai apoi, judecătorii vor asculta ce au de spus toate părţile implicate, pentru a putea lua o decizie în acest caz.

Medic
Medic

Medici din Iaşi, acuzaţi de luare de mită!

 

Oamenii legii au spus că cele două cadre medicale au intrat în vizorul lor în urmă cu câteva luni, odată cu izbucnirea „cazului Tesloianu”. Potrivit Parchetului General, în dosarul în care medicul Dan Tesloianu este acuzat de abuz în serviciu mai erau cercetați și alți doctori, aceștia fiind suspecți de săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Conform anchetatorilor, unul dintre medicii cercetați este Silviu Egheţ. Ceilalți medici cercetați în dosarul doctorului Dan Tesloianu de la Spitalul „Sfântul Spiridon”, din Iași, sunt tineri rezidenți sau care abia au scăpat de rezidențiat.

Medic
Medic

 

Scandalul s-a disjuns din dosarul medicului Dan Tesloianu

 

Astfel, tinerii medici sunt acuzați de luare de mită. „Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală a PÎCCJ au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cinci persoane fizice, având calitatea de medici la un spital din municipiul Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, precum și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de alte patru persoane fizice, având calitatea de pacienți ai unui spital din municipiul Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Cei cinci suspecți medici, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultații de specialitate unor pacienți, au primit diverse sume de bani, cu titlu de mită, pentru activitățile prestate. În ceea ce îi privește pe cei patru suspecți pacienți, s-a reținut că aceștia au oferit medicilor diverse sume de bani cu titlul de mită pentru serviciile primite”, au arătat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reamintim ca medicul Tesloianu este cercetat pe motiv că, în perioada 2017 – august 2022, a folosit 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de proveniență nu se cunoaște, ignorând riscul de a provoca pacienților probleme medicale grave sau chiar decesul”.

Dan Tesloianu
Dan Tesloianu cardiolog

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.