@ O nouă expertiză ar putea fi efectuată în cazul avocatului ieşean acuzat de crimă @ Astfel, la ultimul termen al procesului penal pentru omor, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au luat în calcul efectuarea unei noi expertize la IML Iaşi @ Sebastian Felecanu a cerut chiar şi ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului dispusă cu privire la bunurile sale
O nouă expertiză ar putea fi efectuată în cazul avocatului ieşean acuzat de crimă. Aşadar, recent, la ultimul termen al procesului penal pentru omor, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au luat în calcul efectuarea unei noi expertize la IML Iaşi. Sebastian Felecanu a cerut chiar şi ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului dispusă cu privire la bunurile sale.
„Instanţa amână pronunţarea cu privire la solicitarea inculpatului de restituire a telefonului mobil personal la data de 28 iunie 2023. Stabileşte următorul termen de judecată la data de 5 iulie 2023. Admite solicitarea de prorogare a punerii în discuţie a efectuării unei eventuale expertize de către IML Iaşi, respectiv repunerea în discuţie a utilităţii şi concludenţei audierii martorilor noi pentru termenul următor. Amână pronunţarea asupra măsurii asiguratorii a sechestrului dispusă cu privire la bunurile inculpatului la data de 28 iunie 2023”, au spus magistraţii ieşeni.
Avocat ieşean, acuzat de crimă!
Amintim că avocatul ieşean Sebastian Felecanu a contestat recent prelungirea arestării sale. Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au admis cererea anchetatorilor în cazul avocatului cercetat pentru că şi-a ucis iubita, pe avocata Monica Cioată.
„Instanţa admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Sebastian Felecanu. Dispune prelungirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, pentru o durată de 30 de zile”, au spus magistraţii ieşeni.
Sebastian Felecanu spera să fie pus în libertate
Pe de altă parte, Felecanu speră că va fi pus în libertate de către judecători. Avocatul ieşean îşi susţine nevinovăţia, în ciuda faptului că a fost arestat preventiv. Amintim că acest lucru s-a întâmplat la un an de la incidentul tragic în urma căruia Monica Cioată a decedat, căzând de la geamul de la bucătărie al apartamentului deţinut de Felecanu în zona Târgu Cucu.
În urma expertizelor efectuate în dosar, anchetatorii au ajuns la concluzia că victima era inconştientă şi că a fost târâtă şi aruncată de la fereastra respectivă. Sebastian Felecanu a refuzat iniţial să îi fie examinat corpul, iar, mai apoi, a refuzat şi testul poligraf (la detectorul de minciuni – n.r.).