Bombă! Student la Medicină Veterinară, condamnat pentru că şi-a violat o colegă! (EXCLUSIV)

743
Mana unui judecator cu un ciocanel
Mana unui judecator cu un ciocanel

@ Un student acuzat că şi-a violat o colegă a scăpat de temniţă @ Ieri, magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi l-au condamnat definitiv pe Haleel Halaf la 3 ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru viol @ Pe lângă pedeapsă, studentul de la Medicină Veterinară a fost pus la muncă în folosul comunităţii

 

Un student acuzat că şi-a violat o colegă a scăpat de temniţă. Astfel, ieri, magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au respins apelurile în cazul lui Haleel Halaf. Iniţial, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi l-au condamnat pe Haleel Halaf la 3 ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru viol.

„Inculpatul va presta 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii”, au precizat judecătorii ieşeni. Sentinţa nu era definitivă, aceasta fiind contestată.

Mana unui judecator cu un ciocanel
Mana unui judecator cu un ciocanel

Studentul Haleel Halaf, de la Medicină Veterinară, acuzat de viol

 

Anchetatorii spun că Haleel Halaf (26 de ani) a intrat în vizorul lor în urmă cu câţiva ani. Acesta a fost trimis în judecată sub acuzaţia de viol.

„În 2016, persoana vătămată şi inculpatul erau studenţi în anul I la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi. În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2016, în timp ce se afla în apartamentul său din municipiul Iaşi, inculpatul a întreţinut un raport sexual cu persoana vătămată împotriva voinţei acesteia, profitând de starea de vulnerabilitate vădită în care se afla aceasta datorată consumului de alcool, stare de natură a o pune în imposibilitate de a îşi exprima voinţa în mod conştient”, au arătat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Sala de judecata
Sala de judecata

De la club, la o partidă de sex cu năbădăi

 

Oamenii legii au adăugat că, înainte de producerea incidentului, studentul Haleel Halaf şi colega sa au fost într-un club din municipiul Iaşi.

„Anterior, cei doi au petrecut într-un club din municipiul Iaşi, iar, din cauza stării în care se afla persoana vătămată, inculpatul i-a propus acesteia să o conducă acasă la ea. Aceasta a fost de acord, însă inculpatul a condus-o la apartamentul său, unde a comis fapta descrisă mai sus”, au încheiat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.