@ Potrivit procurorilor DIICOT, ‘’marfa’’ produsă la Miroslava ajungea în aproape toate mall-urile din România și în plus era și exportată în țări din Europa de Vest @ Fabrica a fost deschisă ‘’în anul 2019 având aparatură de specialitate de ultimă generație, având ca scop prelucrarea cânepii în vederea obținerii de CBD (substanță fără efecte psihoactive, biosintetizată de planta Canabis), obținând astfel autorizații legale @ Începând cu anul trecut întrega tehnologie a fost folosită pentru a produce substanțe psihoactive iar dispozitivele care conțineau substanțele psihoactive cu extract de cababis ajungeau și la marile festivaluri de muzică @ ”Marfa” era vanduta la cele mai mari festivaluri din tara, Untold sau Electric Castle
Interceptările telefonice realizate de procurorii DIICOT arată că dispozitivele care conțineau substanțele psihoactive obținute prin extracție de canabis arată că marfa produsă de CanX la Miroslava ajungea la cele mai festivaluri de muzică din România. Astfel, dosarul conține o discuție telefonică între un inculpat Constantin Daniel Mihalea (MCD) și un anume Vasile Mihail Vlădăianu, administrator al magazinului Citizen Vape SRL din Cluj. Cei doi recunosc că produsele cu extract din canabis au fost vândute la Untold și Electric Castle. Discuția a avut loc pe data de 10 august a.c. Cei doi se laudă că au vândut multă marfă la Untold și Electric Castle și asociază HHC-ul extras de CanX cu drogurile. Redăm mai jos dialogul dintre cei doi.
V.M: Noi am vândut o tonă de ‘’disposable’’ acum cu căcatul ăsta de Untold, o tonă
MCV: Ați vândut de ați rupt, nu?
V.M: Am vândut o tonă de ‘’disposable’’ pe cuvânt doar disposable.
MCD: A…mai mult ‘’disposable’’ au luat
VM: ‘’Disposable’’, boss! Numai ‘’disposable’’!
MCD: Da, da ușor trebuie să-i schimbăm și pe ăia
VM: Și am…am vândut mai mult, să știi HHC când a fost Electric Castle, decât a fost acum la Untold, dar la Untold nu prea s-au vândut așa tare
MCD: Păi nu sunt, la Untold nu sunt așa mulți drogați, mai mulți sunt la Electric Castle
VM: Aoleo, boss! Vai ce vorbești ? La Ele…la Untold sunt, i-au prins cu toate felurile
MCD: Da, dar cocainizații sunt la Untold..
VM: Ectasy! Pastile!
MCD: Mamă ce bani se învârt în domeniul ăsta
VM: Ce bani se învârt în astea mai nou cu HHC-urile astea
MCD: Și în asta cred că se învârt miliarde de euro deja
VM: Da, oho
MCD: Trebuie să luăm și HHC-urile de la ăia, să le comandăm
VM: Nu mi-au răspuns încă mi-au dat mail
Droguri produse cu aparatură performantă
Procurorii au mai constatat că fabrica a fost deschisă ‘’în anul 2019 având aparatură de specialitate de ultimă generație, având ca scop prelucrarea cânepii în vederea obținerii de CBD (substanță fără efecte psihoactive, biosintetizată de planta Canabis), obținând astfel autorizații legale. După aceea au deturnat fabrica spre producerea de dispozitive și alte produse conținând substanțe psihoactive. ‘’În cursul anului 2019, Iulian Bogatu împreună cu Philipp Fuhrmann au pus bazele companiei CanX CBD SRL in județul Iași, inaugurând pe o suprafață de teren închiriată din sat Balciu, comuna Miroslava, o fabrică dotată cu aparatură de specialitate de ultimă generație, având ca scop prelucrarea cânepii în vederea obținerii de CBD (substanță fără efecte psihoactive, biosintetizată de planta Canabis). Ulterior la sfârșitul anului 2022, începutul anului 2023, numitul Bogatu Iulian Ionuț a schimbat, în mod clandestin, destinația fabricii în scopul prelucrării și producerii de substanțe cu efecte psihoactive (HHC, HCC-O, THC), H4CBD) destinate pieței interne’’, arată procurorii în actele de urmărire penală.
Un număr de 30 de persoane au fost reținute în acest dosar. Procurorii au cerut arestarea dar solicitarea a fost respinsă. Conducerea CanX a fost plasată în arest la domiciliu iar restul inculpaților sunt sub control judiciar. În această rețea a fost cooptat și polițistul Vlad Constantin Acatrinei.
Interceptări explozive! Polițistul arestat era alchimistul din spatele laboratorului de psihoactive
Constantin MAZILU