@ Un medic cu gradul de profesor doctor de la Maternitatea Elena Doamna din Iași s-a plâns judecătorilor că nu este lăsat să-și facă datoria @ Doctorul susține că nu este lăsat nici măcar să intre în sala de operații și este nevoit să-și facă datoria ‘’pe furate’’ @ Asta în condițiile în care acest medic încasează lunar de la stat o leafă de cel puțin 11.000 lei
Caz incredibil în sistemul medical ieșean. Un medic de la Spitalul Clinic de Obstretică-Ginecologie Elena Doamna din Iași se plânge că nu este lăsat să-și facă datoria și in consecință a acționat în judecată unitatea medicală. Gigel Eugen Ancuța este angajat din decembrie 2014 la Spitalul Clinic de Obstretică Ginecologie Elena Doamna din Iași pe funcția de cercetător gradul I dar în acțiunea depusă la Tribunal solicită să fie integrat ca medic primar de obstetrică-ginecologie. ‘’Reclamantul, în exercitarea funcției de cercetător științific gradul I nu este lăsat să-și desfășoare activitatea de medic primar obstetrică-ginecologie, conform pregătirii sale profesionale, lipsindu-l în mod vădit și voit de conferirea plenitudinii sale profesionale’’, se arată în cererea depusă la Tribunal prin intermediul avocatului de medicul Eugen Ancuța.
Acesta a mai arătat că practic nu este lăsat să-și faca nici munca de cercetare. ‘’Reclamantului în cauză i s-a interzis în mod expres de către dr. Nemescu Dragoș, director medical, desigur cu acordul managerului, să intre în sala de nașteri, să observe operațiile care sunt efectuate de specialiști, fiind în imposibilitatea de a-și crea o bază de date cu cazuistica spitalului, în scopul elaborării unor proiecte sau lucrări științifice. Mai mult decât atât, reclamantul își desfășoară activitatea științifică pe ‘’pe furate’’ pe ascuns deoarece in perioada în funcția de director medical era ocupată de doctor Dragoș Nemescu acesta îi obstrucționa activitatea medicală și de cercetare’’, se mai arată în acțiunea deschisă de doctorul Ancuța.
De asemenea, acesta solicită să i se achite daune morale de 150.000 lei și plata salariilor restante conform pregătirii sale profesionale.
Pentru ce este plătit?
Potrivit unei declarații de avere completate de soția sa, medic la Spitalul Clinic de Recuperara Iași, Eugen Ancuța a încasat în anul 2021 de la Maternitatea Elena Doamna, sub formă de salarii, suma totală de 139.000 lei adică circa 11.600 lei pe lună. Având în vedere cele relatate mai sus se pune întrebarea pentru ce este plătit lunar medicul Ancuța? Am încercat să aflăm un răspuns la această întrebare chiar de la acest medic, motiv pentru care l-am contactat telefonic. ‘’M-am consultat și cu avocatul meu, deocamdată nu pot să vă dau nici o declarație. Eu atât pot să vă spun, sunt singurul profesor universitar doctor dintr-o maternitate din România. Am fost în tratative cu mai multe universități de prestigiu din străinătate. Este posibil ca din toamnă să-mi dau demisia deoarece voi activa la o astfel de universitate, nu pot să-i dau numele’’, a spus Eugen Ancuța.
De asemenea, medicul Emil Anton, managerul Maternității Elena Doamna a susținut ca medicul Eugen Ancuța nu are dreptate. ‘’Nu este adevărat, i-am transmis tot ce are de făcut. Este ușor să minți și să spui ca nu ești lăsat să-ți faci datoria’’, a spus Emil Anton.
De moarte poți scăpa, dar de Fisc ba! Celebru medic ieșean stabilit în Franța hăituit de Finanțe
Constantin MAZILU