@ Ce îl aşteaptă astăzi pe avocatul ieşean acuzat de crimă: judecătorii trebuie să verifice acest lucru @ Astfel, magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi vor verifica astăzi starea de arest la domiciliu în ceea ce îl priveşte pe Sebastian Felecanu @ Amintim că avocatul ieşean a fost trecut recent din starea de arest preventiv în cea de arest la domiciliu de către judecătorii de la Curtea Supremă
Iată ce îl aşteaptă astăzi pe avocatul ieşean acuzat de crimă! Judecătorii trebuie să verifice acest lucru! Aşadar, magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi vor verifica astăzi starea de arest la domiciliu în ceea ce îl priveşte pe Sebastian Felecanu.
Amintim că avocatul ieşean a fost trecut recent din starea de arest preventiv în cea de arest la domiciliu de către judecătorii de la Curtea Supremă.
Ce îl aşteaptă astăzi pe avocatul ieşean acuzat de crimă
Tot astăzi va avea loc un nou termen din dosarul penal care îl priveşte pe avocatul ieşean Sebastian Felecanu. Amintim că, recent, membrul Baroului Iaşi a solicitat efectuarea unei noi expertize, acesta încercând să arate că, de fapt, în cazul avocatei Monica Cioată ar fi fost vorba despre un suicid, nicidecum despre o crimă.
În luna septembrie 2022, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi l-au trimis în judecată pe Felecanu, pentru omor calificat. În cadrul dosarului, trei rude ale victimei s-au constituit părţi civile. Pe 19 iunie 2021, avocata Monica Cioată, în vârstă de 26 de ani, a căzut de la fereastra apartamentului situat la etajul 6 din zona Târgu Cucu din Iași, locuinţă ce îi aparţine lui Sebastian Felecanu. Inițial s-a luat în calcul că tânăra avocată s-ar fi sinucis. Cazul a fost preluat de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.
După un an de la incident, avocatul Sebastian Felecanu, cel care avea o relație cu victima și care se afla în acea noapte în același apartament, a fost pus sub acuzare pentru crimă. Oamenii legii au pus cap la cap mai multe informații din care a rezultat implicarea avocatului ieşean în producerea tragediei.
Avocata Monica Cioată a avut parte de o moarte violentă
Experţii au stabilit că, înainte de a fi aruncată pe geam, victima ar fi fost adusă în stare de inconștiență, iar Monica Cioată ar fi fost târâtă până la fereastra bucătăriei, de unde ar fi fost aruncată. Sebastian Felecanu a refuzat să dea declaraţii în faţa procurorilor după ce a fost reţinut.
Astfel, avocatul ieşean a refuzat să se supună unui test poligraf (detectorul de minciuni – n.r.). Totodată, iniţial, el a refuzat să îi fie examinat corpul.
Ulterior, avocatul acuzat de omor a ajuns în arest, iar, de atunci, ieşeanul tot încearcă să iasă, susţinând că ar fi nevinovat. De asemenea, pe 16 noiembrie 2022, avocatul ieşean s-a căsătorit după gratii cu o studentă la Drept din Vaslui.