Cei mai proști tâlhari din Iași, buni doar la impresie artistică. Arme și cagule pentru o sticlă de whisky

5039
Jaf cu cagule
Jaf cu cagule

@ Înarmați până în dinți și cu cagule pe față cei 8 tineri care au intrat în toiul unei petreceri din Iași, pe timp de noapte și i-au jefuit pe cei care participau la distracție nu s-au ales decât cu o sticlă de whisky și 50 lei @ Cu toate acestea procurorii au cerut arestarea lor @ Iată cine sunt cei 8 tineri

Cei 8 tineri care pe data de 4 septembrie la ora 23.30 au intrat în timpul unei petreceri care avea loc într-un apartament de pe șoseaua Tudor Neculai din Nicolina și i-au jefuit pe toți cei care participau la distracție au fost identificați. Aceștia se numesc Eduard Ștefan Mihociu, Dragoș Ștefan Badea, Iustin Gabriel Stăcioaia, Rareș Constantin Pantiuc, Denis Corneliu Argint, Ștefan Iulian Enachi, Alexandru Andrei Wang și Dimitrie Emanuel Scutelnicu. Unii erau minori la data săvârșirii faptei iar ceilalți au maxim 20 de ani. Au regizat un jaf ca-n filme dar s-au ales cu praful de pe tobă. Cu cagule pe față având  asupra lor, cuțite, spray-uri lacrimogene, telescoape, dispozitive tip electroșoc cei 8 tineri i-au aliniat cu fața la perete și i-au deposedat de bunuri. Jaful a durat 10 minute iar tâlharii s-au ales cu 50 lei și o sticlă de whisky, un breloc Rolex și două dispozitive Elf Bar (de fumat arome). Asta deoarece din cei 9 participanți la petrecere, 5 nu aveau asupra lor nici un fel de bunuri. Procurorii au cerut arestarea celor 8 tâlhari (vezi aici).

Percheziții! Au fost prinși autorii jafului ca-n filme de la Iași

 

 

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.