@ Candidatul PSD pentru postul de primar al comunei Heleșteni a fost condamnat recent pentru corupție @ Șofrac a depus documente false pentru a obține fonduri europene @ Șofrac candidează în locul lui Constantin Hîra a cărui fiică a fost de asemenea condamnată recent pentru corupție
Pentru vorba românului ‘’a furat dar a și făcut’’ am găsit la Heleșteni o altă variantă, ‘’a furat dar o să facă’’. În comuna Heleșteni, județul Iași PSD a înlocuit candidatul pentru postul de primar, în locul lui Constantin Hîra va intra în cursă Benone Șofrac, un fermier din localitate condamnat pentru corupție în baza unui acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorii DNA. Astfel, Benone Sofrac a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni cu suspendare iar societatea Agro Helesteni a fost condamnată la o amendă penala de 13.500 lei. ‘’ Inculpatul, administrator al SC Agro Heleșteni SRL, ar fi depus cu rea-credință, în perioada 2013-2014, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente care conțin informații necorespunzătoare adevărului (tabelul centralizator al contractelor de arendă, diverse adeverințe etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin, pentru o suprafață de teren pe care nu o deținea în realitate. În campania din anul 2013, inculpatul ar fi beneficiat de ajutorul inculpatului Axinia Liviu Vasile care, în calitatea menționată mai sus, a înregistrat în evidențele Primăriei Heleșteni un contract de arendare având ca părți pe S.C Agro Heleșteni SRL și o persoană fizică, deși documentul nu purta semnătura proprietarului. Prin aceste demersuri, s-a produs un prejudiciu de 8.790 lei, debit care a fost achitat în totalitate de către administratorul SC Agro Heleșteni SRL’’, se arată într-un comunicat al DNA.
Prin urmare Șofrac a luat subvenții pentru o suprafață de 2,1746 ha pentru care nu deţinea nici un drept. Șofrac a dat banii înapoi și în plus a fost obligat de instanță să plătească penalități de 6.538 lei. Reamintim că și fiica lui Hîra, fost inspector antifraudă a fost condamnată pentru corupție.
Constantin MAZILU