În perioada 25-30 iunie 2023 a fost organizată o nouă ediție a Marșului Vieții pentru comemorarea a 82 de ani de la Pogromul de la Iași. Printr-un ordin dat de Antonescu, peste 14.000 evrei au fost uciși. Iaşiul a fost printre primele oraşe din România în care s-a stabilit comunitatea evreiască, deosebit de implicată atât în dezvoltarea comerţului, cât şi a artelor. Astfel, primul teatru idiș din lume, „Pomul verde”, a funcționat la Iaşi, în zona actualului Parc al Teatrului, a medicinei, a știinţelor şi a patrimoniului arhitectural, fiind un oraș special pentru membrii comunității evreiești din România și Israel. Progromul de la Iași a avut loc în perioada 27 – 30 iunie 1941. Acesta a fost unul dintre cele mai violente acțiuni din istoria evreilor din România, fiind inițiat de către generalul Ion Antonescu, împotriva locuitorilor de etnie evreiască din orașul Iași. Conform unui recensământ al populației realizat în anul 1930, Iașiul avea o populație de 102.872 locuitori. În acea perioadă, aici locuiau aproximativ 45.000 de evrei. Pogromul de la Iași a fost planificat de aceleași organe care au planificat și lichidarea evreilor în Basarabia și Bucovina, în cadrul planurilor regimului Antonescu de purificare etnică, sub numele de cod „Curățirea terenului”. Mii de evrei, în majoritate bărbați, dar și femei și copii, au fost jefuiți, bătuți sau uciși pe stradă sau în casele lor, alte câteva mii de bărbați fiind duși în curtea Chesturii Poliției din Iași în cursul zilei de 28 iunie 1941. A doua zi, a fost deschis focul asupra celor reținuți în curtea chesturii, fiind uciși câteva mii de bărbați, inclusiv bătrâni și adolescenți. Au fost aduse femei și fete evreice și forțate să care cadavre și curețe cu mâinile goale sângele și resturile de trupuri sfârtecate de gloanțe, notează Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, pe pagina de Facebook a Instituției. A urmat calvarul “trenurilor morții”, când, în data de 30 iunie, aproximativ 7.000-7.700 de supraviețuitori ai masacrului de la Chestura Poliției au fost urcați în două trenuri cu vagoane de marfă închise, care au circulat câteva zile cu viteză redusă între diferite gări, câteodată în direcții dus-întors. În primul tren, care a ajuns în final la Călărași după o săptămână, din aproximativ 5.000 de oameni înghesuiți în vagoane au supraviețuit 1.011 din cauza asfixierii și a deshidratării, iar din cei 2.000-2.700 de oameni din trenul cu direcția Podu Iloaiei au supraviețuit 700. În conformitate cu datele prezentate chiar de autoritățile antonesciene, inițial s-a estimat cifra de 4.000 de evrei uciși la Chestura Poliției Iași, iar ulterior cifra totală a celor uciși în Pogromul de la Iași a fost completată la 14.000 de oameni. La procesul pentru crime de război din 1946 al conducerii regimului antonescian s-a reținut cifra de 10.000 de persoane ucise. Un raport al Serviciului Special de Informații din 23 iulie 1943, citat de istoricul Radu Ioanid, indică cifra de 13.266 de victime. Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România arată că în timpul pogromului au fost uciși 14.850 de evrei, pe baza listelor decedaților întocmite de reprezentanții Comunității evreiești din Iași, reprezentând o treime din populația evreiască a orașului. În toată această descătușare de ură și violență antisemită există însă și episoade de înaltă umanitate și compasiune dintre care cel mai semnificativ se datorează unei femei – Viorica Agarici (24 februarie 1886 – 18 februarie 1979), președinta filialei locale a Societății de Cruce Roșie din Roman. La 3 iulie 1941, aceasta a avut curajul să îi înfrunte pe militarii din dispozitivul de pază și a acordat prim ajutor, apă și alimente oamenilor rămași în viață din trenul spre Călărași, fiind descărcate totodată trupurile celor decedați. Gestul său a fost urmat și de alte filiale locale ale Crucii Roșii din alte stații pe unde a trecut trenul.
