Cercetat din cauza drogurilor, un individ l-a „turnat” pe un dealer ca să scape el de o pedeapsă mai mare! (EXCLUSIV)

421
Canabis, sub diverse forme, pe o masă
Canabis, sub diverse forme, pe o masă

@ Un individ cercetat într-un dosar al DIICOT a decis să-l „toarne” pe un dealer, pentru ca el însuşi să fie tratat mai cu blândeţe de autorităţile judiciare ieşene @ În urma unui filaj ca-n filme, Ion Levinte a fost condamnat recent la 2 ani şi 4 luni de închisoare, cu suspendare, pentru trafic de droguri de risc @ De asemenea, magistraţii ieşeni au confiscat de la acesta o cantitate de canabis

Un individ cercetat într-un dosar al DIICOT a decis să-l „toarne” pe un dealer, pentru ca el însuşi să fie tratat mai cu blândeţe de autorităţile judiciare ieşene. În urma unui filaj ca-n filme, Ion Levinte a fost condamnat recent la 2 ani şi 4 luni de închisoare, cu suspendare, pentru trafic de droguri de risc.

„Instanţa dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, fie în cadrul unei instituţii aflate în subordinea Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi, fie în cadrul unei instituţii aflate în subordinea Direcţiei Exploatare Patrimoniu Iaşi. Dispune confiscarea specială de la inculpat a cantităţii de 24,07 grame de canabis”, au afirmat vineri, 21 octombrie 2022, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi.

L-a „turnat” pe un dealer ca să scape el de o pedeapsă mai mare

Sentinţa nu este definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul lui Ion Levinte a început pe data de 16 aprilie 2020. Anchetatorii DIICOT l-au trimis în judecată sub acuzaţia amintită.

„Pe data de 7 februarie 2020, inculpatul i-a oferit spre vânzare martorului, prin intermediul aplicaţiei Surespot, 1.000 de comprimate de ecstasy, la prețul de 5 euro bucata, comprimate ce conțin substanța activă MDMA. Pe data de 12 februarie 2020, inculpatul a pus în vânzare cantitatea de 24,56 grame de canabis, prin intermediul aceluiaşi martor”, au afirmat anchetatorii ieşeni.

Ion Levinte a recunoscut doar traficul de canabis

La rândul său, Ion Levinte a precizat că nu doreşte să se prevaleze de dispoziţiile referitoare la judecata în cazul recunoaşterii învinuirii, precizând că unele acuzaţii nu sunt conforme cu realitatea, situaţie în care nu poate recunoaşte decât acuzaţiile ce vizează traficul de droguri de risc. Acesta a susţinut că nu a vrut să îi vândă martorului 1.000 de comprimate ecstasy.
Totul a izbucnit pe 11 februarie 2020, când un individ cercetat într-un dosar a denunţat săvârşirea de către o persoană necunoscută a infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, constând în aceea că, pe 7 februarie 2020, prin intermediul aplicaţiei Surespot, persoana i-a oferit spre vânzare acestuia comprimatele, la preţul de 5 euro bucata.
„În momentul formulării denunţului anterior menţionat, numitul era cercetat în dosarul penal al DIICOT Iaşi sub aspectul săvârşirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, constând în aceea că a procurat 8 pastile de ecstasy, în vederea vânzării acestora, dintre care a vândut efectiv 6 comprimate”, au susţinut oamenii legii. Înainte de momentul întâlnirilor cu Levinte, denunţătorul a anunţat anchetatorii, care au organizat un filaj ca-n filme, cu interceptări ambientale ale convorbirii. „Ambele întâlniri ale martorului cu inculpatul au fost înregistrate audio în mediul ambiental şi au fost supravegheate de echipe de filaj din cadrul Poliţiei”, au subliniat anchetatorii ieşeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.