Clanul lui Gigi Becali judecat la Iași pentru o fraudă uriașă. Dosar penal, gaură de 6,6 milioane euro

13143
Gigi Becali
Gigi Becali

@ Magistrații ieșeni au dispus reluarea judecății în dosarul în care Gheorghe Becali, Mihai Lucian Becali, Dumitru Becali și alte rude ale magnatului din Pipera sunt acuzate că au devalizat SC Avicola SA, lăsând în urmă o pagubă de 6,6 milioane euro  @ Este vorba despre cei care au condus societatea după  ‘’privatizare’’

Magistrații Curții de Apel Iași au dispus recent reluarea judecății în dosarul în care rudele lui Gigi Becali, respectiv Gheorghe Becali, Hristu Becali, Gheorghe Becali, Vasile Geambazi, Mihai Lucian Becali dar și Vasile Afilipoaie, Ofelia Mocanu sunt acuzați de devalizarea SC Avicola SA Iași (vezi aici).  Este vorba despre dosarul în care lichidorul solicită ca aceștia să plătească cu averea personală datoriile de circa 6,6 milioane euro acumulate în perioada în care aceștia au administrat SC Avicola SA Iași. Lichidatorul judiciar cere ca judecătorii să aprobe executarea silită a averii acestora pentru recuperarea pagubelor prin producedura ‘’angajării răspunderii’’ deoarece ‘’ „au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice sau în cel al unei alte persoane, au dispus în interes personal continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăţi,  au tinut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea; au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictiv pasivul acesteia respectiv in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, în dauna celorlalti creditori”.

Inițial Tribunalul Iași a respins cererea pe motivul că solicitarea este prescrisă. Acum, magistrații Curții de Apel au stabilit că decizia Tribunalului Iași a fost nelegală iar dosarul trebuie rejudecat.

Plângerea penală l-a vizat și pe Gigi Becali

Este de notorietate că dupa privatizare SC Avicola SA Iași a ajuns la Gigi Becali iar acesta a desemnat rudele menționate mai sus să-i administreze firma. Într-o ediție anterioară am arătat că liderii sindicatului Avicola au depus plângere penală împotriva lui Gigi Becali și a rudelor acestora, pentru devalizarea companiei. Avicola Iasi i-a vandut Hristu Becali, în pierdere un autoturism Citroen C3  la un preț de numai 9.860 lei. Tranzacția a fost încheiată cu o zi inainte ca societatea să intre în insolvență, în iunie 2002. O altă rudă a latifundiarului din Pipera, Petre-Cezar Becali a cumparat și el de la Avicola un autoturism, un Peugeot 207, cu numai o saptamana inainte de intrarea in insolvență. Pretul autoturismului Peugeot 207 a fost de doar 7.395 lei. De asemenea, in 2008, Avicola a mai împrumutat de la Gigi Becali 2,3 milioane lei. Contractul a fost extrem de păgubos pentru societatea comercială. La acea vreme, potrivit datelor financiar-contabile, Avicola nu-și mai putea plăti ratele la banci. De aceea, Becali a avut grija să-si aranjeze mai multe ipoteci pe clădiri și bunuri de valoare, asigurându-se că el nu va pierde nici un leu din „afacere”. Pe 15 ianuarie 2010, cu trei luni înainte de intrarea in insolventa, au fost inregistrate contracte de ipoteca pentru fermele 1, 2 si 3, care includ sediul si terenul aferent firmei. Gigi Becali nu a facut altceva decât să se împrumute pe sine cu dobândă și apoi să ceara banii înapoi, devenind astfel actionarul majoritar, presedintele Comitetului creditorilor si principalul creditor garantat, având ipoteca proprie pe bunuri.

Cosmar pentru Gigi Becali. Dosarul devalizarii Avicola Iasi redeschis de procurori

 

Constantin MAZILU

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.