Clanul Toader a ruinat cea mai veche facultate de drept din Romania – Iata documentele

41160
Tudorel Toader

Clanul Toader a ruinat cea mai veche facultate de drept din Romania – Iata documentele

@ O statistica a Institutului National al Magistraturii cu privire la provenienta candidatilor admisi plaseaza Facultatea de Drept de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza pe ultimele locuri in tara @ Statistica acopera tocmai perioada, in care decan al Facultatii de Drept de la Iasi a fost actualul ministru al Justitiei, Tudorel Toader @ In tot acest timp, Toader si-a aranjat ambii feciori, aducandu-i pe amandoi prin metode netransparente la Facultatea de Drept de la Iasi, cea mai veche din tara

Nu degeaba insista actualul ministru al Justitiei, Tudorel Toader sa o revoce pe sefa DNA, Laura Codruta Kovesi. Stie ca DNA ar putea avea oricand motive sa pune unele intrebari, legat de modul in care s-a realizat promovarea cadrelor didactice, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, intitutie de invatamant superior in cadrul careia Tudorel Toader a ocupat in ultimii ani mai multe functii de sef. Grav este ca politica nepotista si clientelara de promovare a cadrelor didactice de la Cuza a distrus prestigiul celei mai vechi facultati de drept din Regatul Romaniei. Astfel, o statistica a Institutului National al Magistraturii (INM), cu privire la provenienta candidatilor admisi, plaseaza Facultatea de Drept de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza pe ultimele locuri in tara. Cu alte cuvinte doar un mic procent dintre  cei care termina Dreptul la Universitatea Alexandru Ioan Cuza reusesc sa intre in corpul procurorilor si al judecatorilor. Mai trebuie precizat ca datele statistice furnizate de INM acopera perioada 2005-2017, adica perioada in care aceasta facultate a fost condusa de actualul ministru al Justitiei.

Sub 10 la suta intra in corpul magistratilor

Astfel, potrivit analizei efectuate de INM, Facultatea de Drept de la Cuza are o rata de reusita de numai 9,64 la suta, fiind depasita de facultati infiintate recent, unele chiar dupa Revolutie. Astfel, Facultatea de Drept de la Iasi este prima facultate de profil din Regatul Romaniei, fiind infiintata in octombrie 1855, dar este depasita la performante de Universitatea 1 decembrie din Alba Iulia infiintata in anul 1991 care are o rata de reusita de 18,7 la suta.

Facultatea de la Iasi este depasita de asemenea de Universitatea Bucuresti care are o rata de succes de 13 la suta, Universitatea Babes Bolyai din Cluj -13,96 la suta, Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza Bucuresti-12,2 la suta, Tibiscus Timisoara, infiintata in 1998 – 25 la suta. Exemplele pot continua. Tudorel Toader a devenit decan al Facultatii de Drept de la Cuza in anul 2004 si a condus aceasta facultate pana in 2016 cand a devenit rector al Universitatii. Anterior, incepand cu anul 2003, Toader ocupase functia de prodecan al Facultatii de Drept.

Si-a aranjat feciorii..tot la Cuza

In ultimii 10 ani mai multe articole din presa locala ieseana au dezvaluit faptul ca la Universitatea Cuza au reusit sa devina cadre didactice numai nepoti si fii de mahari, de judecatori, odraslele unor oameni de afaceri sau ale unor politicieni. Cum sugeram in debutul acestui articol prin aceleasi metode si-a adus si Toader odraslele la Facultatea de Drept de la Cuza. Anul trecut saptamanalul iesean “7 Est” a dezvaluit in exclusivitate modul in care care a fost schimbat regulamentul Universitatiii Cuza pentru ca fiul cel mare al ministrului Justitiei, Alexandru Ionuț Toader, să poată fi angajat. Astfel, senatul Universitatii Al. I. Cuza a schimbat metodologia de angajare cu o luna inainte sa fie scos la concurs postul pentru care a concurat de unul singur Ionuț Alexandru Toader.

Fiul ministrului Justiției și al rectorului suspendat de la Cuza a putut să se prezinte la concurs, doar pentru ca Senatul Universitatii a modificat exact paragraful care il impiedica, anterior, sa participe la examen. Toader jr. este doctor in drept penal, dar concura pentru un post de asistent in drept civil. A fost modificat special regulamentul pentru ca odrasla fiului ministrului Justitiei sa poata sustine concursul pe  post. Cu alte cuvinte, un “specialist” in drept penal le preda studentilor drept civil. Si ne mai miram de ce absolventii de la Iasi inregistreaza performante atat de slabe!

Celalalt fiu: de la fara frecventa la student bursier

De asemenea, recent un galatean pe nume pe nume Paul Gabor, a facut recent pe pagina sa de facebook o serie de  dezvaluiri incendiare, sprijinite și de documente, care demonstrează negru pe alb, ca fiul cel mic al ministrului Justitiei, Teodor-Andrei Toader, s-a transferat de la Facultatea de Drept din cadrul Universitatiii Al.I. Cuza, de la invatamant cu frecventa redusa, pe locurile bugetate, la zi. De asemenea, dupa ce a reusit aceasta teleportare, Andrei Toader a fost trecut rapid pe o lista de beneficiari ai unei burse integrale de studiu in valoare de 630 lei. Acesta a dat examen in iulie 2015 si a fost admis pe poziția 111 la invațamant cu Frecventa Redusa (IFR) la Drept – admisi cu finantare proprie, din taxe. Ulterior, Andrei Toader a fost inscris  dupa cateva saptamani la locuri bugetate, la zi, cu bursa integrala de studiu.

Si-a aranjat si sotia

De asemenea, tot presa ieseana a publicat o serie de articole legate de modul in care sotia lui Tudorel Toader, Elena Toader a incasat circa 30.000 euro in cadrul unui proiect european numit „Studii post doctorale in domeniul eticii politicilor de sanatate”, care s-a derulat in perioada 1.06.2010 – 31.03.2013, fiind finatat prin Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU)-2007 – 2013.

Valoarea totală a finanţării a fost de 13.941.974 lei, iar in cadrul acestui proiect au fost selectati un număr de 40 de beneficiari ai unor burse post-doctorale, fiind vorba de specialisti de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza si Universitatea de Medicina si  Farmacie  Grigore.T.Popa. Elena Toader era profesor la Facultatea de Bioinginerie, iar Tudorel Toader a facut parte din echipa de experti care a asigurat implementarea proiectului cu finantare europeana. Modul in care a  fost implementat acest proiect s-a aflat si in atentia  Directiei Nationale Anticoruptie- Serviciul Teritorial Iasi.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.