Constantin Axinia a dat în judecată CFR! Fostul şef, nemulţumit după ce a fost schimbat din funcţie! FOTO (EXCLUSIV)

1694
Constantin Axinia
Constantin Axinia

@ Constantin Axinia a dat în judecată Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA @ Fostul şef al instituţiei ieşene este nemulţumit după ce a fost schimbat din funcţie @ Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi vor decide dacă acesta are sau nu dreptate în litigiul de muncă pe care l-a intentat

Constantin Axinia a dat în judecată Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA! Fostul şef al instituţiei ieşene este nemulţumit după ce a fost schimbat din funcţie.

Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi vor decide dacă acesta are sau nu dreptate în litigiul de muncă pe care l-a intentat. Acum, urmează ca instanţa să decidă când va avea loc primul termen al procesului. Mai apoi, magistraţii vor asculta ce au de spus ambele părţi, pentru a putea lua o decizie în acest caz.

 

Constantin Axinia a dat în judecată CFR la Iaşi

 

Dosarul a fost depus de Constantin Axinia la Tribunalul Iaşi la finele săptămânii trecute. Demn de remarcat este faptul că litigiile de muncă au tendinţa de a dura câţiva ani în instanţele din Iaşi.

Aşadar, indiferent de hotărâre, cel mai probabil aceasta va fi contestată de partea care va pierde litigiul de muncă.

 

Schimbat din funcţia călduţă

 

Începând cu data de 19 iulie 2023, Constantin Axinia a fost revocat din funcţia de director al Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Iaşi şi a fost numit în funcţia de şef serviciu la Serviciul Aprovizionare şi Administrativ din cadrul aceleiaşi sucursale. Lui Axinia i-a luat locul suceveanul Ioan Grădinariu. Înainte de numirea sa ca nou director, Ioan Grădinariu lucra în cadrul aceleiaşi sucursale CFR Călători din Iaşi, ocupând funcţia de şef serviciu încă din 2014.

El este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, unde a obţinut şi un masterat în specializarea „Management public”. De-a lungul timpului, el a participat la mai multe cursuri de pregătire profesională în domeniul feroviar, cu accent pe siguranţa circulaţiei pe calea ferată. Pe de altă parte, Constantin Axinia a deţinut funcţia de director al sucursalei CFR Călători Iaşi în mai multe rânduri, dar mandatul său a fost marcat de unele scandaluri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.