Constructorul lui Movila a facut prapad la spitalul protejatului sau Birliba

3858

@ Firma Ted Construct patronata de Cornel Branza, prietenul deputatului PMP, Petru Movila a obtinut la Spitalul Sfantul Spiridon  cel mai important contract de reabilitare al spitalului si anume reabilitarea Unitatii de Primire Urgente @ Firma lui Brinza si-a batut  joc de contractul  de 1 milion de euro iar Curtea de Conturi a intervenit la timp astfel incat  spitalul sa nu ramana cu o paguba uriasa @ Firma lui Branza facturase vreo 42 de miliarde in conditiile in care lucrarile pentru care cerea bani nu erau receptionate @ „Acest nemernic Cornel Branza m-a intarziat foarte mult cu lucrarile la UPU. Eu i-am executat scrisoarea de garantie, nu am ramas in paguba. Nu inteleg ce legatura are cu Movila. Eu sunt evaluat anual de Ministerul Sanatatii si prin urmare cum poate sa ma sprijine Movila?”, a spus Birliba @ Prezentam in fotocopii atasate acestui articol paginile din raportul Ministerului Sanatatii, care vorbesc despre batjocura de la UPU Spiridon

Spitalul Sfantul Spiridon este mosia deputatului PMP Petru Movila si a prietenilor sai. Functia de director este detinuta de  protejatul sau Ioan Barliba iar presedinte al Consiliului de admnistratie al spitalului este Violeta Gaburici, consilier local PMP, fidela aceluiasi parlamentar. Mai departe Cornel Branza, patronul firmei de constructii Ted Construct, prietenul lui Petru Movila a obtinut  de la Spitalul Sfantul Spiridon contractul pentru cea mai importanta lucrare de reabilitare din ultimii ani si anume  Reabilitarea Unitatii de Primire  Urgente. Si, pentru ca acestia s-au instapanit peste  un spital cu un buget anual de 40 milioane de euro pe an, Cornel Branza si-a batut joc de contractul de reabilitare a UPU Spiridon iar interventia Curtii de Conturi a  facut  ca spitalul sa nu se aleaga cu o paguba insemnata. Inainte sa trecem mai departe trebuie sa reamintim ca firma lui Branza, Ted Construct a obtinut in perioada Guvernarii PDL (partid din care a facut parte si Movila) foarte multe contracte pentru lucrari de infrastructura finantate din fonduri europene la institutii si primarii conduse de directori sau primari ai acestui partid care atunci se afla la putere. Branza era abonat de proiectele europene derulate de primarii prin Masura 3.22 (finantata prin AFIR) fiecare proiect avand o valoare  de minim 2,5 milioane euro.

Batjocura de 1 milion de euro de la Spiridon

Contactat  telefonic de jurnalistii Dezvaluirea.ro , Birliba a sustinut ca firma Ted Construct a obtinut contractul de reabilitare pentru UPU in urma unei ”licitatii corecte si transparente”. Contractul in valoare de peste 1 milion de  euro a fost incheiat in anul 2013 iar in anul 2015 acestea erau departe de a se finaliza desi termenul prevazut in contract era aproape de expirare. La mijlocul anului 2015 firma lui Ted Construct intra in insolventa iar lucrarea este abandonata. Neregulile privind derularea acestui proiect au fost constatate si de inspectorii Corpului de Control al Ministerului Sanatatii care a tinut cont si de constatarile facute de Curtea de Conturi atunci cand a verificat aceasta lucrare. Astfel, s-a constatat ca au fost facturate lucrari care nu erau asumate de spital. „Curtea de Conturi a constatat ca situatiile de lucrari anexate facturilor nu au inscrisa data acceptarii acestora de catre beneficiar si ca lucrarile  de consolidare- reabilitare sectia UPU-SMURD in suma totala de 4.615.836 lei facturate de furnizor pana in decembrie 2014 nu au fost receptionate  de catre beneficiar, respectiv  Spitalul Clinic Judetean de Urgenta  Sfantul Spiridon Iasi nici pana la data efectuarii controlului”, se arata in raportul intocmit de Ministerul Sanatatii.

Din 2013 pana in 2019

Pana la urma termenul de finalizare a lucrarilor a expirat iar UPU Spiridon nu era reabilitat. Inspectorii l-au intrebat si pe Birliba de ce s-a ajuns in aceasta situatie. Curtea de Conturi ii atrasese deja atentia sa aiba grija ca spitalul sa nu iasa in paguba de pe urma acestei ”colaborari” cu Ted Construct. „In raspunsul dat la nota de  relatii solicitata de comisia mixta de control domnul Birliba Ioan ne-a comunicat ca receptia la terminarea lucrarilor nu s-a putut face deoarece firma Ted Construct SRL a intrat in insolventa”, se mai arata  in raport.

Pana la urma spitalul a organizat o noua licitatie pentru finalizarea lucrarilor. Firma care a castigat licitatia se numeste SC Daftrading Impex SRL iar receptia finala s-a facut  abia in  urma cu doua luni in octombrie 2019, adica dupa 7 ani de la demararea lucrarilor. „Acest nemernic Cornel Branza m-a intarziat foarte mult cu lucrarile la UPU. Eu i-am executat scrisoarea de garantie, spitalul nu a ramas in paguba. Nu inteleg ce legatura are cu Movila. Eu sunt evaluat anual de Ministerul Sanatatii si prin urmare cum poate sa ma sprijine Movila? Va dau cuvantul meu ca Petru Movila nu a intervenit niciodata pentru Ted Construct. Eu l-am chemat la mine pe Branza dupa ce am vazut ca pe santier veneau cativa oameni. L-am intrebat ce se intampla iar nemernicul mi-a spus abia dupa trei luni ca a intrat  in insolventa”, a spus Birliba.

Prin urmare reabilitare UPU Spiridon a durat 7 ani din cauza prietenilor si protejatilor deputatului Petru Movila.

Constantin MAZILU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.