Update! Copii infectati cu Covid 19 la gradinita Printesa Anastasia din CUG

3372
copii de gradinita
copii de gradinita

@ Gradinita si-a inceput activitatea pe data de 16 iunie iar copilul a fost confirmat pozitiv cu Covid 19 pe data de 27 iunie @ Aseara testele au aratat ca la aceiasi grupa de la gradinita a fost infectat un al doilea copil

Directia de Sanatate Publica  a anuntat ca au fost confirmati cu  noul coronavirus doi copii inscrisi la o gradinita privata din municipiul Iasi. Este vorba despre gradinita Printesa Anastasia din CUG, patronata de consilierul local Iuliana Tautu, o apropiata a primarului Mihai Chirica. Astfel pe data de 27 iunie a fost confirmat un copil care ar fi luat virusul din familie. Acesta a mers la gradinita incepand cu data de 16 iunie iar aseara s-a confirmat faptul ca un alt copil din aceiasi grupa este infectat. „A fost luată imediat măsura izolării la domiciliu a tuturor contacţilor direcţi, copii, părinţi şi personal educativ. Gradiniţa cu program prelungit a început activitatea pe data de 16 iunie şi conform anchetei epidemiologice, la apariţia primului caz de coronavirus erau 26 de copii înscrişi pentru activitati recreative şi 6 angajaţi. În urma apariţiei simptomelor la un alt copil înscris la aceeaşi unitate de învăţământ preşcolar, conform metodologiei a fost efectuată testarea acestuia. În cursul serii trecute, a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Ambii copii sunt internaţi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi, iar starea de sănătate este bună”, se arata intr-un comunicat al DSP.      Reprezentantii DSP au mai aratat ca in unitatea de învăţământ preşcolar au fost efectuate operaţiuni de igienizare şi acestea vor fi efectuate şi în perioada următoare. Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.