COPIII SUNT INVITATI SA IL INTALNEASCA PE „MOTANUL INCALTAT”, DUMINICA, LA AMFITEATRUL PALAS

677

Vacanța este și mai frumoasă, dacă are poveste în ea. Amfiteatrul Palas le propune prichindeilor să se amuze de isprăvile „Motanului Încălțat”, duminică, într-un spectacol de teatru. Iar cei care iubesc accesoriile pot alege bijuterii și genți de sezon, de la târgurile tematice.

Dacă vrei ca prichindelul tău să-l cunoască pe motanul cu cizmulițe roșii, duminică, 21 iulie 2019, la Amfiteatrul Palas, personajul curajos va face spectacol. De la ora 19.00, cei mici sunt invitați la teatru interactiv, unde vor afla povestea „Motanului Încălțat”, în regia lui Iulian Sandu și pe muzica maestrului Corneliu Trăilescu. Evenimentul este prezentat de Ateneul din Iași și aduce aproape de micii spectatori personajele fantastice și aventurile năzdrăvanului motan. Alături de Ionică de Carambas Strambas Bambas, Domnița, Regele, Marele Dregător, dar și de istețul motan, prichindeii vor afla povestea atât de îndrăgită, spusă într-o manieră antrenantă și jucăușă. Copiii vor fi implicați în spectacol și vor primi chiar și invitație la dans. Biletele sunt 25 de lei și pot fi achiziționate de la Centrele Info Palas Mall sau online, pe site-urile  www.palasmall.ro ori www.iabilet.ro.

Până duminică inclusiv, cei care vor să aleagă accesorii de sezon sunt așteptați la târgurile Expo Mineralia și Bag Expo, de la parterul Atriumului Palas Mall. Domnele și domnișoarele pot alege bijuterii felurite, pentru ținutele estivale sau pentru petrecerile elegante, realizate din pietre prețioase și semiprețioase, dar și din roci, flori de mină, geode, cristale sau esențe de lemn. Totodată, pasionatele de modă pot descoperi colecția de accesorii dedicate verii, care propune o varietate de genți adaptate noilor tendințe, ce impresionează prin detalii, design şi paleta de culori. Bag Expo propune de la plicuri elegante și clutch-uri, până la genţi casual sau sport, poşete, trollere şi genţi de voiaj. Și domnii vor găsi articole dedicate lor, precum serviete, rucsacuri, borsete, genţi pentru laptop, portofele, curele şi alte propuneri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.