@ Ieșeanul suspectat că și-a decapitat propria mamă pe motiv că „era plină de șerpi” a fost pedepsit @ Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus condamnarea lui Constantin Anastasiei @ Ieşeanul a fost condamnat la 21 de ani de temniţă
Crimă odioasă, la Iaşi! Individul suspectat că și-a decapitat propria mamă pe motiv că „era plină de șerpi” a fost pedepsit.
Aşadar, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus recent condamnarea lui Constantin Anastasiei la 21 de ani de temniţă, pentru omor calificat asupra unui membru de familie. „Ia act că persoanele vătămate D.A., M.A. şi M.M.A. (copiii victimei M.A.) nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Dispune confiscarea specială a toporului şi a satârului”, au precizat magistraţii ieşeni.
Crimă odioasă, la Iaşi!
Demn de remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul ieşeanului a început în urmă cu câteva luni. Asta, după ce magistraţii l-au reţinut şi, mai apoi, arestat preventiv pe individ, sub acuzaţia de omor calificat asupra unui membru de familie.
Anchetatorii au menționat că ieșeanul Constantin Anastasiei (43 de ani) a intrat în vizorul lor în urmă cu mai bine de un an. Scenele extrem de sângeroase s-au petrecut în localitatea Ruginoasa, din județul Iași. În noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2022, o femeie în vârstă de 75 de ani şi-a găsit sfârşitul în mâinile propriului copil. Ieșeanul Constantin Anastasiei ar fi luat un topor şi i-a retezat capul celei care i-a dat viaţă, conform anchetatorilor.
După crima odioasă, Constantin Anastasiei a lăsat cadavrul mamei sale în grădina locuinţei. Oamenii legii au mai afirmat că bărbatul este cunoscut cu afecţiuni psihice. „În cursul nopții de 26 spre 27 ianuarie 2022, în timp ce se afla la locuința din comuna Ruginoasa, judeţul Iaşi, suspectul, folosind un topor, i-a retezat capul mamei sale. Cadavrul victimei a fost identificat în grădina locuinței comune. Suspectul a fost internat la Institutul de Psihiatrie „Socola”, pentru a se stabili dacă a avut discernământul păstrat în momentul comiterii faptei”, au subliniat anchetatorii.
Suspectul: „Era plină de șerpi!”
Ieșeanul Constantin Anastasiei le-a oferit anchetatorilor o explicație halucinantă. Surse apropiate anchetei au precizat că bărbatul ar fi spus că nu a vrut să-și omoare mama. În schimb, el a subliniat senin că femeia era „plină de șerpi” și că, de fapt, tot ce a vrut să facă a fost să ucidă animalele.
Afirmația ieșeanului i-a făcut pe specialiști să creadă că, în momentul producerii crimei, el ar fi avut un episod de delir, cel mai probabil pe fondul consumului de alcool. Totuși, specialiștii au concluzionat că ieșeanul Constantin Anastasiei a avut discernământ în momentul comiterii faptei.