@ Ultimul termen de judecata în dosarul în care trei casieri de la Primaria Dobrovat au băgat în buzunare banii pe care cetațenii îi plăteau sub formă de taxe și impozite @ Contabila șefă, Gherghina Radu și casierii Cezar Nicolau și Mihai Toma au dat banii înapoi pentru a scăpa de pușcărie
Trei funcționari care au furat bani din casieria Primăriei Dobrovăț așteaptă cu sufletul la gură sa afle daca scapa de inchisoare sau vor ajunge dupa gratii avand in vedere ca astazi s-a desfasurat ultimul termen de judecata in dosarul in care acestia au fost trimisi in judecata pentru savarsirea infractiunii de delapidare (vezi aici). Contabila șefă, Gherghina Radu dar si fostii casieri Cezar Nicolau și Mihai Toma le-au cerut judecatorilor sa dea dovada de clementa avand in vedere ca au recunoscut faptele si au dat banii inapoi. Cei trei au delapidat banii savârșind si o serie de falsuri in chitante. Dupa ce incasau banii de cetațeniii care-și plăteau impozitele acestia taiau chitante pe care nu le inregistrau. Prejudiciul total stabilit de procurori a 44.151 lei iar faptele au fost savarsite in perioada 2010-2012. Mai trebuie precizat ca prejudiciul initial a fost mult mai mare. În perioada 2010 – 2012, cei trei au delapidat 212.221 lei, iar furtul a fost descoperit de Curtea de Conturi în urma unui control efectuat în anul 2013. După aceea, cei trei au început să înapoieze o parte din bani, prin poprirea veniturilor. Până la finalizarea dosarului penal, Primăria Dobrovăț a reușit să recupereze 168.070 lei, rămânând o pagubă de 44.151 lei. Pentru ca au trecut 9 ani de la savarsirea faptelor acestia au cerut prin intermediu avocatilor sa se constate ca s-a implinit termenul de prescriptie pentru a scapa astfel de raspunderea penala. Judecatorii urmeaza sa pronunte verdictul in urmatoarele saptamani.
Constantin MAZILU