@ La termenul de judecată de ieri, din dosarul penal în care sunt judecați cei care l-au bătut pe omul de afaceri Corneliu Ețcu, agresorii au cerut un termen de împăcare @ ‘’Vreau 100.000 euro de fiecare, altfel nu ne împăcăm’’, a spus Corneliu Ețcu
Termen de împăcare acordat ieri de instanță în dosarul în care sunt judecați indivizii care l-au agresat pe omul de afaceri Corneliu Ețcu și pe copiii săi pe scările Clubului Skin din municipiul Iași. Culmea, termenul de împăcare a fost solicitat de agresori. ‘’Da, am avut niște discuții, eu le-am spus ce pretenții am. Vreau 100.000 euro de fiecare, altfel nu ne împăcăm’’, ne-a spus Corneliu Ețcu. Reamintim că în noaptea de 9 spre 10 aprilie a.c. dezvoltatorul ieșen Corneliu Ețcu a fost bătut, practic călcat în picioare de interlopi la ieșirea din Clubul Skin din centrul Iașului. Corneliu Ețcu a fost în club împreună cu fiica sa Florentina și fiul sau iar pe la ora 4.00 au ieșit să plece spre casă. Pe scările clubului aceștia au fost agresati de Claudiu Petrovici, Alin Petrișor și Mihai Apostol. Aceștia au fost ajutați de un prieten și de două dintre femeile care îi însoțeau și de aceea ulterior au fost trimiși în judecată pentru agresiune Claudiu Dimitrie Petrovici, Mihai Gabriel Apostol, Alois Petrişor, Florin Constantin Roată, Simona Munteanu şi Ana Maria Mocanu. Având în vedere că Ețcu vrea despăgubiri de 100.000 euro de le fiecare rezultă că acesta va trebui să primească cel puțin 500.000 euro ceea ce este greu de crezut că se va și întâmpla.
Constantin MAZILU