DISKOteka Festival 2023, program complet! În premieră, Dan Negru va fi MC-ul evenimentului anului în lumea iubitorilor muzicii retro

370

Mai sunt două săptămâni până la DISKOteka Festival 2023 (Iași, 9-10 septembrie), întâlnirea anului din lumea iubitorilor retro muzicii de dans din România.

Kaoma, SNAP!, Ice MC, Fun Factory, East 17, Fab Morvan (Milli Vanilli) ori clasicii Saragossa Band, Mauro, Francesco Napoli sunt emblematicele vedete ale genurilor pop, dance și eurodance care au bucurat generații, și care vor face echipă cu vedete incontestabile ale muzicii românești precum clasicii Johnny Săndulescu, Gheorghe Gheorghiu, dar și Dony și Mihai Trăistariu (Valahia). Gazdele celor două seri de spectacol și dans vor fi George Zafiu, una dintre cele mai cunoscute voci ale FM-ului Național, și nimeni altul decât Dan Negru, showmanul de legendă a televiziunii de la noi, și unul din împătimiții consumatori de muzică retro, care se regăsește muzical în tot playlist-ul evenimentului ce va avea loc în Km 0 al Iașiului, pe platoul de lângă istoricul Palat al Culturii. Timișorean ca origine, Dan Negru a participat și la prima ediție a grandoevenimentului retro DISKOteka Festival, maraton concertistic ce a avut loc în 2019, pe stadionul din orașul său natal.

Vă prezentăm programul complet DISKOteka Festival 2023:

SAMBATA – 9 Septembrie 2023

  1. Kaoma
  2. Fun Factory
  3. SNAP

4.Dj Conte & Invitații

5.Gheorghe Gheorghiu

  1. Mr. Johnny Sandulescu
  2. Mauro
  3. ICE Mc
DUMINICA – 10 Septembrie 2023
  1. Dj Baron
  2. Francesco Napoli
  3. (Valahia) – Mihai Trestariu
  4. Milli Vanilli

5.East 17

  1. (Refflex) – DONY

7.Saragossa Band

Intrarea se face de la orele 16:30

Programul la scena cu dj de la 17:00 – 19:00

Programul la scena cu Artisti de la 19:00 – 23:00

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.