DNA Iasi, dosar in bataie de joc. Prejudiciul, jumatate din salariul unui procuror pe o luna

1824

@  Infiintata pentru a combate marea coruptie DNA Iasi si-a batut capul cu un fermier dintr-un sat din Vaslui care ar fi obtinut ilegal subventii europene de 1.900 euro, mai exact 8.635 lei @ Asta  in conditiile in care un procuror DNA ridica lunar 16.000 lei iar politistul care-l ajuta in dosar ridica circa 10.000 lei @ Asta in timp ce presa ieseana abunda de articole argumentate despre Mafia Imobiliara din Iasi care este mana  in mana cu sefii din primarie

DNA Iasi a inceput activitatea „in forta ” anul acesta si prin intermediul structurii centrale a trimis un comunicat in care a transmis ca recent a trimis in judecata  un fermier din Vaslui care ar fi obtinut ilegal fonduri europene de vreo 8.635 lei prin depunerea unor documente care nu erau conforme cu realitatea. Cu siguranta, cheltuielile facute de statul roman cu instrumentarea si judecarea acestui dosar sunt mai mari decat prejudiciul calculat. Un procuror DNA ridica lunar 16.000 lei iar politistul care-l ajuta in dosar ridica circa 10.000 lei. Astfel, a fost trimis in judecata Tiberiu Lorin Coatu (vezi aici), din satul Gagesti, comuna cu acelasi nume din judetul Vaslui. Pentru acest prejudiciu de 8.635 lei a fost trimis in judecata atat Coatu dar si firma sa  Agro Lory Tim SRL, aceasta fiind entitatea care a incasat subventiil europene. „In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:in perioada 2012-2017, administratorul SC AGRO LORY-TYM SRL ar fi depus cu rea-credinta la Agentia de PlatişiInterventie pentru Agricultura (A.P.I.A.) mai multe documente si declaratii false, in scopul de a obtine in mod injust sume de bani in cadrul schemele de plati directe, pentru o suprafata de teren pe care nu o detinea in realitate. Documentele respective ar fi fost obtinute de inculpat prin determinarea reprezentantilor primariei comunei Gagesti, judetul Vaslui, aflati in exercitarea atributiilor de serviciu, sa ateste, fara vinovatie, in cuprinsul unor adeverinte si al unor tabele centralizatoare ale contractelor de arenda, faptul ca respectiva societate detinea o suprafata de teren mai mare decat in realitate”, se arata in comunicatul de presa.

Tiberiu Lorin Coatu a fost primar in comuna Gagesti si a mai fost trimis in judecata  in 2015 de DIICOT. Intr-o editie anterioara am aratat ca singurul dosar al DNA Iasi care a ajuns la judecator in 2019, ce vizeaza de coruptie din judetul Iasi risca sa se intoarca la parchet pentru cercetari deoarece rechizitoriul nu este facut cum trebuie (vezi aici). Asta in timp ce presa locala abunda de subiecte bine documentate despre dezvoltatori imobiliari care  sunt mana in mana cu primaria si distrug spatiile verzi din oras. Mai mult, presa locala publicat si documente despre averile nejustificate ale celor din Primaria Iasi iar DNA nu a miscat nimic.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.