@ Procesul medicilor rezidenți Silviu Egheț și Ana Maria Haba care au fost prinși luând mită în secția de cardiologie a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași a debutat la sfârșitul săptămânii trecute @ Procurorii au stabilit că cei doi medici au luat împreună mită de 32 de ori
Cei doi medici rezidenți care au fost prinși în timp ce luau mită în secția de Cardiologie a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași au avut la sfârșitul săptămânii trecută ‘’prima înfățișare la bară’’ adică, au răspuns primelor întrebări adresate de magistrații care îi vor judeca. Cei doi, Silviu Egheț și Ana Maria Haba au fost trimiși în judecată recent dar, deocamdată a început procesul în Cameră Preliminară, adică se analizează legalitatea administrării probelor din dosar. Potrivit anchetatorilor cei doi au luat mită împreună de 32 de ori. Ana Maria Haba a fost trimisă în judecată pentru 10 infracțiuni de luare de mită iar Silviu Eghet este judecat pentru 22 de acte materiale. Infracțiunile au fost dovedite prin înregistrări audio și video. Să mai precizăm că cei doi nu erau angajați ai Spitalului Sfântul Spiridon Iași ci se aflau într-o relație de colaborare cu medicul Dan Tesloianu, cercetat și acesta la rândul său deoarece ar fi montat unor bolnavi stimulatoare cardiace preluate de la morți. Ana Maria Haba era angajata a Spitalului Judetean din Focsani iar Silviu Eghet era angajat al Institutului de Boli Cardiovasculare din Iași. Dosarul celor doi tineri medici a fost disjuns din cel în care este cercetat Tesloianu, ambele dosare fiind instrumentate de Parchetul General. ‘’Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a PÎCCJ au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de doi medici rezidenți, angajați ai Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, respectiv luare de mită în formă continuată (10 acte materiale). În mod concret, în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu, materializate prin acordarea de consultații de specialitate, în cabinetele din cadrul Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, aceștia au primit diferite sume de bani, cu titlu de mită pentru activitățile prestate. Printre obligațiile pe care inculpații trebuie să le respecte cât se află sub control judiciar se numără și aceea de a nu mai exercita profesia de medic în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe “Sfântul Spiridon” Iași, precum și în nici o altă unitate medicală din rețeaua de stat’’, se arata trimis de Parchetul General, în luna martie a.c când au demarat cercetările.
Medicul Dan Tesloianu plasat în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă
Constantin MAZILU